„O abordare plină de omenie a pacientului înseamnă jumătate din vindecare”
Lukács Zoltán, medicul primar urolog de la Policlinica Carit San Medical, a ales această profesie după un scurt ocoliş, dar încă nu regretă decizia luată. El crede că, pe lângă expertiză, empatia și omenia sunt cele mai importante trăsături care îl duc mai departe în medicină. A studiat în Ungaria, a lucrat şi în Anglia, iar exemplele bune pe care le-a văzut acolo încearcă să le aplice și acasă.
Cum v-ați decis să deveniți medic și ce v-a motivat să deveniți urolog?
Părinții mei au fost medici până la pensie – tatăl meu stomatolog, mama pediatru -, dar eu am vrut să fiu pilot în copilărie, apoi preot catolic, dar jurămintele de celibat m-au descurajat în această din urmă carieră. După absolvire, timp de un an am lucrat ca chelner, în zidărie și tâmplărie, apoi am început un curs de asistent medical la Odorheiu Secuiesc, dar până la urmă, la sfatul insistent al mamei mele, m-am înscris la Universitatea de Medicină din Târgu Mureş. Deși la un moment dat am cochetat cu ortopedia, însă urologia este o parte importantă și diversificată a medicinei, așa că nici până în ziua de azi nu regret că am ales-o.
Ce simptome sau semne trebuie urmările pentru a detecta o problemă urologică? Când este indicat să consultați un medic specialist?
Dacă cineva prezintă simptome urinare – urinare frecventă, de altă coloare sau disconfort la nivelul vezicii urinare – ar trebui să consulte imediat un medic. V-aș avertiza să nu luați antibiotice în locul unui tratament țintit, deoarece se poate dezvolta rezistență. Alte simptome includ dureri în partea inferioară a spatelui – care pot indica piatră la rinichi sau inflamație -, dureri și umflături testiculare, dar e bine să consultați un urolog și dacă aveți deformări ale penisului. În caz de incontinență de asemenea adresaţi-vă medicului.
Ce sfat le-ați da oamenilor cu privire la menținerea unui tract urinar sănătos și la prevenție?
Hidratarea este primul și cel mai important sfat. O mare parte dintre oameni consumă doar 60% din aportul de lichide corespunzător vârstei și greutății lor corporale. În vezica urinară există așa-numitele bacterii fiziologice care pot prolifera dacă nu bem suficientă apă. Este esențial să subliniem că cei predispuși la piatră la rinichi ar trebui să evite apa de fântână și apa minerală bogată în calciu, în timp ce consumul excesiv de carne duce la o producție mare de acid uric, care ar trebui evitată de cei predispuși la această boală. Deși poate părea evident, la femei, ştergerea post-urinare se va face întotdeauna din față spre spate.
Screeningul este esențial, iar medicii de familie au un rol important în acest sens, deoarece ar avea obligația să își trimită pacienții la controale de specialitate. Din păcate, cei mai mulți dintre ei nu fac acest lucru, ceea ce personal mă doare. În cazul bărbaților, dacă există antecedente familiale de tumori de prostată, aceștia ar trebui să facă un așa-numit test PSA o dată pe an la vârste de peste 50 de ani și de două ori pe an după vârsta de 65 de ani. Acest test are o precizie de șaptezeci la sută în detectarea eventualelor modificări, astfel încât se recomandă și un examen rectal al prostatei.
Ce dezvoltări sau tehnologii noi au apărut în urologie în ultimii 15 ani? Este o specialitate care evoluează dinamic?
Chirurgia minim invazivă este o parte foarte dinamică a urologiei, calitatea aparatelor endoscopice, a camerelor, a monitoarelor s-a îmbunătățit foarte mult în ultimii ani. Aceste proceduri ușurează procedurile atât pentru medici, cât și pentru pacienți, iar recuperarea este mult mai rapidă. Micşorarea prostatei se face acum și prin injectare, ceea ce înainte era strict o procedură chirurgicală. Utilizarea medicamentelor în urologie și uro-oncologie s-a îmbunătățit, de asemenea, în ultimul deceniu.
Cum poate fi atenuată la pacienți anxietatea sau teama asociată cu procedurile urologice?
Cultura sănătății pe meleagurile noastre este încă slab dezvoltată, motiv pentru care educația pentru sănătate ar trebui să înceapă de la o vârstă fragedă. La persoanele deja adulte, deși văd o tendință de îmbunătățire, schimbarea nu este satisfăcătoare. În ceea ce privește tabuurile, boala urologică este la fel ca orice altă boală care afectează oricare altă parte a corpului. De asemenea, ar trebui să se conștientizeze faptul că soluția incontinenței nu este scutecul, în ciuda a ceea ce sugerează reclamele.
Dvs. v-ați exercitat profesia atât în Ungaria, cât și în Anglia. Care dintre experiențele dumneavoastră pot sau ar fi bine să fie puse în practică aici, la noi acasă?
În primul rând, o atitudine umană față de pacient ar fi foarte utilă. Un alt lucru care lipsește în sistemul de sănătate românesc este ca medicii să lucreze în echipă. În străinătate, tratamentul fiecărui pacient este decis de mai mulți specialiști – patologi, radiologi, oncologi, bacteriologi și chirurgi – care găsesc soluția potrivită. În Occident, screeningurile sunt deja automatisme și ar fi bine ca acest lucru să devină realitate și la noi. Nici măcar nu aș menționa echipamentele, ei sunt în mod clar cu mult înaintea noastră. Un alt exemplu foarte important de urmat este că medicii din străinătate prescriu tratament cu antibiotice doar atunci când este justificat. În România, nivelul de rezistență la antibiotice este foarte ridicat, putem ajunge, ca în perioada pre-penicilină, ca bacteriile să nu mai răspundă la niciun tratament. Dar trebuie să subliniez și exemplele pozitive de la noi: România are un sistem de asistență medicală de urgență care funcționează foarte bine. Un pacient care are nevoie de o procedură de urgență este internat aici în 4-5 zile, în timp ce în străinătate lista de așteptare este de cel puțin șase luni.
Ce credeți, cum devine cineva un doctor bun?
În primul rând, trebuie să-ți cunoști propriile limite. Niciun medic nu poate face totul, așa că trebuie să ai cel puțin unul sau doi colegi care au mai multe cunoștințe și mai multă experiență în domeniu și cărora le poți cere ajutorul. Nu ar trebui să fie o chestiune de vanitate, pentru că interesul pacientului este pe primul loc. Eu însumi sunt sever cu asistenții mei, le insuflu faptul că trebuie să trateze fiecare pacient ca și cum ei înşişi s-ar afla în locul lor. Empatia este o sabie cu două tăișuri în această profesie, dar cred că nu merită să faci nimic fără empatie. O atitudine corectă și omenoasă față de pacient înseamnă jumătate din vindecare.
Vă rog să ne relataţi un caz pozitiv din practica dumneavoastră, care v-a rămas în memorie dintr-un anumit motiv?
Deși primele 48 de ore de după operație sunt întotdeauna o perioadă stresantă pentru mine, pot spune că până acum am avut norocul ca toate operațiile mele – mai mici sau mai mari – să fie reușite, iar atunci când un pacient se vindecă, reprezintă un sentiment de împlinire pentru mine.
