Un chirurg cu mii de operații realizate

Dr. Bara Tivadar, chirurgul policlinicii Carit San Medical este activ în domeniu de aproape 40 de ani dar trăiește și azi fiecare operație majoră ca o provocare. A avut perioade lungi, când din cauza lipsei de chirurgi opera câte șase persoane pe zi dar azi media a scăzut la ”numai” trei pe zi. Pe lângă aceasta este profesorul Universității de Medicină și de Farmacie din Tîrgu Mureș și este autorul unor cărți pentru studenți care completează adevărate lipsuri. Nu doar unii dintre studenţii săi îi vor călca pe urme, dar şi fiul său a ales vocaţia de chirurg. Doctorul Bara este de părere că un bun chirurg trebuie să dispună nu doar de o îndemânare excelentă ci și de un temperament adecvat și în primul rând trebuie să fie un om cinstit.

–Ce anume v-a motivat să alegeți profesia de medic?

– E o poveste veche, cred că prin 1973 am terminat liceul și deja din clasa a X-a mă pregăteam să fiu medic. În liceu adoram biologia, experimentele pe animale, disecțiile, așadar nu doar decizia mea privind cariera de medic a fost foarte conștientă, am dat admiterea la universitate pentru a deveni chirurg. Din anul trei am frecventat cercul de chirurgie, am început să efectuez gărzi, respectiv să îmi scriu lucrarea de licență.

–De ce calități trebuie să dispună un bun chirurg?

– În primul rând trebuie să fie om. Atitudinea față de pacient trebuie să fie la fel ca și cum el însuși s-ar afla pe masa de operații, deoarece și pacientul suferă, are dureri iar această situație trebuie să fie împărtășită de medic. La fel de importantă este corectitudinea, deși pacientul aflat sub anestezie nu știe ce se întâmplă cu el, sub incizia suturată poate fi orice, trebuie spus în mod onest ce anume a avut loc pe parcursul operației! În zilele noastre, din nefericire se ivesc cazuri când medicul abuzează de această situație dar din fericire eu nu am învățat acest lucru. O altă calitate necesară este îndemânarea ceea ce odată cu răspândirea laparoscopiei respectiv a tehnologiilor moderne aceasta a ajuns pe planul doi dar este indispensabilă la operații. Nu este de neglijat nici temperamentul adecvat al medicului: când noaptea, pacientul are o hemoragie ce necesită intervenție de urgentă, decizia corectă trebuie adusă în câteva clipe, iar asta se bazează pe cunoștințe și pe experiență. În situațiile de acest gen se află cât de mult valorează un chirurg. 

–Un fost student al Dumneavoastră, care la rândul lui îi dădea târcoale chirurgiei a spus că această specialitate ”este un demon gelos, nu prea suportă altceva lângă ea”. Aveți aceeași părere privind acest lucru?

– Acesta nu mai este valabil în totalitate. Când în anul 1982 – după un scurt ocoliș prin Miercurea Ciuc – m-am întors în Tîrgu Mureș, un an de zile, în fiecare zi de dimineața până seara la ora zece am fost în spital, și nu în ultimul rând ne cunoșteam fiecare pacient. Azi numeroși medici interpretează diferit profesia de medic. Dar cine o practică din inimă și acum merge să-și vadă pacienții dacă este necesar, indiferent că este sâmbătă, duminică, respectiv noapte.

–Sunt operații majore care durează ore întregi. Cum se poate suporta acest lucru?

– Este o muncă care presupune un efort fizic considerabil. Mai demult au fost frecvente cazurile când după o gardă de noapte a doua zi am avut operație și trebuia să rămân până după masă. Nu este o întâmplare că majoritatea chirurgilor sunt bărbați. Acum am avut o absolventă care se pregătește să devină chirurg iar eu încerc să o conving să nu o facă. Deși are toate calitățile necesare pentru această specialitate, ca femeie, din cauza calităților fizice această profesie o să-i fie destul de dificilă.

–Cum vedeți situația profesiei Dumneavoastră, care sunt problemele cele mai stringente care necesită soluții?

– Ar fi o nevoie extrem de mare pentru a soluționa problemele care izvorăsc din sistemul de sănătate românesc. Cum se poate opera fără a avea la dispoziție instrumentele necesare? Este un caz cotidian că trebuiesc efectuate 8 operații zilnic dar există doar două laparoscoape astfel că pacienții trebuie să își aștepte rândul. Pe de altă parte este de neimaginat să îi pun pe pacienții care plătesc contribuțiile de asigurare de sănătate să cumpere instrumentele. Ceea ce mai lipsește – spre deosebire de spitalele din străinătate – este faptul că aici nu există un protocol stabilit pentru examinarea pacientului. O altă mare carență este legată de organizare și distribuirea muncii: în acest haos nu toată lumea își face treaba iar aceste lipsuri îngreunează munca colegilor medici.

–Cum poate fi procesat eșecul?

– Foarte greu. Coșmarul unui chirurg este când pacientul moare pe masa de operații, printre mâinile lui. Aceasta nu se poate uita, fiecare lasă o urmă. Pentru laici poate părea simplă extirparea unei tumori prin două tăieturi de foarfecă dar când persoanele care efectuează examinările ce preced operația nu trec în fișa bolnavului faptul că pot apărea complicații, chirurgul procedează după cele mai bune cunoștințe ale lui iar în cazul unei hemoragii pacientul poate muri în câteva clipe.

–Chirurgia din câte văd este o profesie empirică, adică este responsabilitatea medicilor mai bătrâni să transmită tinerilor cunoștințele. Cum sunt rezervele?

– Comparativ cu anii precedenți situația de acum este destul de bună. Dar și astăzi chirurgia este ultima opțiune a rezidenților, iar asta nu se întâmplă doar la noi ci și la nivel mondial. Chirurgul după șase ani de facultate este medic rezident pentru încă 6 ani și abia după aceasta devine medic începător. Chiar și în acest caz pacientul se adresează cu precădere unui chirurg mai bătrân, cu experiență. Aceasta poartă în sine și faptul că o să aibă o existență liniștitoare mai târziu față de colegii lui care aleg altă specialitate. În schimb cine se decide pe lângă această profesie dorește în mod absolut acest lucru și s-a pregătit pentru ea în mod conștiincios.

–Puteți să ne povestiți un caz din cariera Dumneavoastră care v-a rămas întipărit în minte?

– Am avut o pacientă, educatoare care a fost operată în altă parte apoi din cauza unei complicații a fost trimisă la mine. A fost internată la terapie intensivă cu o gravă insuficiență renală și hepatică. Am operat-o și din fericire în trei săptămâni și-a revenit. De atunci de fiecare Paște și Crăciun mă sună și mă liniștește că se simte bine. La fel, îmi place să efectuez transplanturi de pancreas, deși sunt extrem de dificile. În aceste cazuri, mai demult rata mortalității a fost ridicată, așadar îi țin minte pe toți pacienții mei recuperați. Țin minte mare parte a operațiilor majore de succes.