Sari la conținut

Endocrinologie Târgu Mureș

Dragi pacienti,incepand cu data de 12 octombrie 2020 Medic Primar Dr Szántó Zsuzsanna  vă așteaptă la consultatii de endocrinologie la Policlinica Carit San Medical cu următoarele servicii de specialitate:

 

Endocrinologia este o ramură a medicinei interne, care se ocupă de bolile glandelor endocrine. Organele noastre producătoare de hormoni endocrini sunt următoarele glande: hipofiza, tiroida, paratiroida, suprarenala, pancreasul. Sistemul hormonal ne influenţează aproape toate funcţiile vitale, incluzând metabolismul, reproducerea, nutriţia, de asemenea reglează creşterea, gestionarea apei şi a ionilor, ciclul stării de somn şi de veghe.Este un echilibru sensibil, iar în caz de perturbări apar diverse simptome.

Vestea bună este că prin implicarea unui medic endocrinolog, cu ajutorul analizelor hormonale corespunzătoare, respectiv a diagnosticului imagistic modern, dereglările se pot observa în stadiul incipient, iar tratamentul timpuriu îmbunătăţeşte calitatea vieţii, mărind durata estimată de viaţă.

Când să ne adresăm medicului endocrinolog?

Sistemul hormonal este complex, de aceea bolile endocrine au multiple  simptome, care se manifestă adesea în mod complet diferit. Natura simptomelor depinde de glanda la care apar disfuncţionalităţi, însă la majoritatea pacienţilor numitorul comun este oboseala, deprimarea şi astenia. Acelaşi simptom poate indica disfuncţia mai multor glande.

Carit San Medical
locul unde sănătatea dvs.
este prioritatea nr. 1!

Strada Mihai Viteazul 42, Târgu Mureș, Romania

Cele mai comune simptome, în funcţie de glanda afectată, pot fi următoarele:

Glanda tiroidă:

mărirea acestui organ, creşterea sau scăderea în greutate, uscăciunea evidentă a pielii, căderea părului, transpiraţia, problemele de somn, tulburările menstruale la femei şi disfuncţiile erectile la bărbaţi

Glanda paratiroidă:

predispoziţia la litiază renală, osteoporoza sau osteodistrofia, crampele musculare frecvente, aritmiile

Glanda suprarenală:

creşterea sau scăderea în greutate, apariţia unor striaţii pe abdomen, asemănătoare celor din timpul sarcinii (vergeturilor), hipertensiunea sau hipotensiunea, oscilaţiile stării de dispoziţie, problemele de somn, tulburările menstruale la femei

Ovarele:

tulburări de menstruaţie, infertilitate, căderea părului de pe cap şi creşterea mai accentuată a părului în celelalte zone, bufeuri şi oscilaţii ale stării de dispoziţie

Testiculele:

disfuncţii erectile şi scăderea capacităţii de procreere, mărirea mamelelor şi rărirea părului pe corp, predispoziţie la creşterea în greutate

Hipofiza (glanda pituitară):

în acest caz se pot manifesta oricare dintre simptomele bolilor endocrine, fiindcă hipofiza reglează activitatea glandelor endocrine

În cadrul Policlinicii CaritSan Medical, Dr. Szántó Zsuzsanna – medic primar endocrinolog, vă oferă consultaţii pe bază de programare on-line sau telefonică.

Opiniile pacienților

Kali Abel
Read More
Fast and quality services with affordable prices
Losonczi Ildiko
Read More
Recomand cu incredere, este o clinica bine dotata, frumoasa, cu personal amabil si competent! Am avut parte de o experienta placuta de fiecare data! Doamna doctor Benedek Orsolya a tratat-o pe bunica mea, am avut o experienta foarte buna, este o profesionista, amabila si a avut multa rabdare cu bunica mea. Recomand pe doamna doctor Benedek Orsolya cu incredere!
Ferenczi Tamas
Read More
Recomand cu incredere. Este o clinica cu medici foarte profesionisti si asistente cu multa rabdare. De fiecare data am avut parte de o experienta placuta.
Kiss Reka
Read More
Am fost cu fetița la un consult, tot personalul medical a avut răbdare cu ea și au fost amabili.
Ramona Rusu
Read More
Recomand din toata inima pe Dl. Doctor Bod Peter ortoped ! Un doctor cu o mare experienta profesionala dar si un om cu suflet minunat cum rar mai poti intalnii in ziua de astazi. Un medic din vechea generatie care pune mana si stie ce ai in domeniul sau de activitate ! Interesat sa stie, sa asculte, sa te sfatuiasca dand exemple din propria lui experienta ,foarte dornic sa te ajute sa te vindeci cu orice problema medicala ai avea !
Tamas Socaciu
Read More
Am fost la o consultație medicală la ortopedie. Medicul Torok Barna, m-a primit cu amabilitate, competență și multă empatie. Acest medic foarte bun merită tot respectul meu. Le mulțumesc domnului doctor și doamnei de la recepție pentru cordialitate.
Alexandru Sebastian
Read More
Serviciile medicale ale clinicii Carit-san Medical sunt de înaltă calitate. Recomand cu încredere această clinică.
Alin Kiss
Read More
Seriozitate și profesionalism, medici foarte buni!
Kertesz Annamaria
Read More
Nota 10 pentru Dr Koos Laszlo
Fustos Maria
Read More
9 ève járunk a klinikára 120km-ről.Soha nem láttam különbséget az ellátásban.Így volt ez a néhai Benedek Professzor úr idején is és így van ma is. Ajánlom mindenkinek a helyet!
Previous
Next

Programează-te

Email:

contact@caritsanmed.ro

Policlinica

0265 269 172

Laborator

0265 250 874

Laborator

0730 619 408


Telefon