„La obstetrică nu sunt doar zâmbete, viaţa începe cu plânsete …”

Medicul obstetrician-ginecolog Dr. Kiss Szilárd ştia deja la vârsta de 12 ani că va fi medic. Şi-a ales specializarea în anul patru de studenţie la medicină, la naşterea primului său fiu, şi nici azi nu îşi poate închipui o vocaţie mai frumoasă. Recunoaşte că ginecologie are şi aspecte mai neplăcute, dar când ajută la sosirea pe lume a unui bebeluş, se simte fericit. Predă şi la UMF, unde mulţi studenţi vor păşi pe urmele lui, chiar şi fiul său mai mare este deja obstetrician rezident. Susţine că între medic şi pacient nu trebuie să existe o relaţie de subordonare, de aceea nici nu poartă halatul alb decât în sala de operaţii.

– Cum aţi ales profesia de medic obstetrician?

– Când eram elev în clasa a cincea, mama – pe lângă multe alte cărţi de beletristică – mi-a dat un volum în limba română, cu titlul Inima fiului meu. Aici se povesteşte cum faimosul chirurg Christiaan Bernard a efectuat un transplant de inimă la un tânăr de 18 ani în Africa de Sud, care se termină cu happy end. După ce am citit cartea, imediat m-am hotărât să devin chirurg cardiolog, de fapt acesta a fost primul impuls spre cariera de medic. Vreme îndelungată nici nu am renunţat la acest vis. Apoi în anul 1992 am dat examenul de stat cu un rezultat bun – pe baza căruia aş fi putut alege şi cardio-chirurgia –, dar înainte de aceasta s-a întâmplat un eveniment determinant: eram student în anul patru, când s-a născut băiatul meu cel mare. Astfel am uitat de visele de până atunci, fiindcă mi s-a părut cea mai frumoasă vocaţie.

– Are vreun fundament real afirmaţia că bărbaţii sunt ginecologi mai pricepuţi?

– Ginecologia şi obstetrica necesită o muncă fizică foarte grea şi obositoare, în primul rând din acest motiv sunt mai mulţi bărbaţi în această specialitate. Deci nu este vorba despre inteligenţă, cunoştinţe de specialitate sau capacităţi intelectuale, ci constituţia fizică îi face pe bărbaţi mai apţi pentru această ramură, iar pe unele femei le descurajează. Se ştie că medicul obstetrician are un program de lucru neregulat, imposibil de planificat, practic cei care asistă la naşteri ar trebui să fie în picioare 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, ceea ce este imposibil. Pentru o femeie care doreşte la rându-i să nască şi să crească propriii săi copii, această profesie este foarte grea. Din fericire soţia mea are un program de lucru mai echilibrat, astfel a fost alături de copii, însă telefonul meu suna la orice oră şi trebuia să plec la spital. Îmi aduc aminte din perioada de rezidenţiat, s-a întâmplat să lucrez neîntrerupt chiar şi trei zile, fiindcă ştiam: această muncă stă la baza experienţei mele actuale. Dacă familia nu m-ar fi sprijinit, în mod sigur n-aş fi învins aceste obstacole.

– După 25 de ani ce părere  aveţi, merită atâtea sacrificii?

– Astăzi deja am anumite rezerve privind dăruirea maximă faţă de muncă. Gândindu-mă acum,  este dureros că n-am fost prezent când copilul meu a făcut primii săi paşi, fiindcă eram la o specializare. Când băieţelul meu i-a scris lui Moş Nicolae că nu cere nimic altceva decât să fie acasă şi tăticu, acest lucru m-a afectat profund. Dar în urmă cu douăzeci de ani judecam altfel, nu cântăream aceste aspecte. Mereu mi-am iubit profesia, toate meseriile necesită sacrificii, dar cred că dacă aş lua-o de la capăt, aş schimba câteva lucruri.

– Aveţi cursuri şi la UMF. Cum se prezintă viitoarea generaţie de medici?

– Cred că vor exista ginecologi, obstetricieni buni. Poate sunt un pic subiectiv în această privinţă, deoarece fiul meu mai mare – la a cărui naştere mi-am hotărât specialitatea – este şi el medic ginecolog rezident. Niciodată n-am încercat să-l conving să îşi aleagă această vocaţie, din contră, i-am înfăţişat adesea părţile mai puţin strălucitoare ale carierei de medic, suprasolicitarea, frustrările provocate de neplăcerile profesionale, dar desigur sunt mândru de el, că păşeşte pe urmele mele.

– La ce simptome se recomandă un consult ginecologic?

– Există trei simptome de bază cu care femeile vin la ginecolog: secreţii vaginale patologice, menstruaţie neregulată şi dureri abdominale sau pelvine, dar o spun de nenumărate ori: cel mai indicat este să nu aştepte simptomele, orice boală este mai uşor de prevenit, decât de tratat. Consultul ginecologic regulat, testele pentru depistarea cancerului (screeningul) se recomandă atât femeilor tinere, cât şi mamelor care îşi cresc copiii, dar şi doamnelor mai în vârstă, aflate în perioada de postmenopauză. Controlul periodic ne oferă posibilitatea să depistăm în stadiul incipient stările patologice, când tratamentul duce la o vindecare completă, de exemplu: cancerul de col uterin sau tumorile ovariene, la care simptomele apar numai în stadiul avansat al bolii.

– Ardelencele se prezintă la ginecolog într-un procent satisfăcător?

– Deşi avem mult de lucru, încă suntem departe de situaţia ideală. De pildă, posibilitatea screeningului gratuit, care este o analiză simplă, nedureroasă şi foarte utilă, totuşi puţine femei profită de aceasta. Însă din fericire tot mai frecvent avem şi paciente care vin fără nici un simptom, ci se prezintă la un control de rutină. E un fapt îmbucurător, dar privind în ansamblu procentul acestor femei este încă prea mic.

– Care sunt aspectele cele mai frumoase ale profesiei Dvs.?

– Ca să folosesc un clişeu: cel mai plăcut este succesul, iar opusul constă în insucces. Avem parte de ambele. Când ajutăm la o naştere pe cale naturală şi bebeluşul sosit pe lume e sănătos, reprezintă poate cel mai frumos succes, practic aşa cum am menţionat deja, această latură m-a determinat să îmi aleg specialitatea. Din păcate obstetrica are şi zone mai sumbre: avorturile spontane repetate, dezlipirea prematură de placentă şi fătul decedat ca urmare a acesteia, copiii născuţi prematuri, care apoi suferă de complicaţii toată viaţa, copiii născuţi cu malformaţii. La obstetrică nu sunt doar zâmbete, căci viaţa începe cu plânsete …

– Ştim că sistemul sanitar românesc e destul de „bolnav”. Ce poate să facă un medic sau un colectiv de medici dintr-o policlinică pentru îmbunătăţirea acestui sistem?

– Prea puţine, din păcate. Munca noastră este mult îngreunată de birocraţie, de restricţiile impuse prin Casa de Asigurări de Sănătate, de funcţionarea mult prea instabilă a sistemului informatic al  cardului de sănătate. Depunem eforturi pentru a surmonta aceste deficienţe, câteodată reuşim, alteori ba. Adesea medicii sunt nervoşi din cauza neputinţei în faţa unor factori care nu depind de ei, pacienţii resimt şi ei acest lucru, din păcate, suprasolicitarea, serviciile de gardă la spital ne afectează şi nu reuşim întotdeauna să ne apropiem de pacienţii noştri cu o amabilitate şi răbdare ireproşabilă.

– În ultima perioadă a crescut semnificativ numărul mamelor care nasc prin cezariană. Cum explicaţi fenomenul?

– Există două motive: în primul rând tot mai multe mame doresc să nască prin această metodă şi cine caută, găseşte medicul potrivit. În spatele celui de-al doilea factor se află medicina defensivă, din cauza căreia medicii îşi asumă mai degrabă operaţia cezariană, decât vulnerabilitatea juridică. Să vă explic: dacă  medicul recomandă unei mame naşterea vaginală şi copilul va obţine la testul Apgar numai nota 7, atunci mămica o să creadă că prin cezariană bebeluşul ar fi primit un punctaj mai mare, ceea ce este doar o presupunere, dar pacientele au această idee. În plus, mamele se tem că punctajul mai scăzut ar avea vreo consecinţă defavorabilă pentru viitorul copilului. Astfel mulţi medici se tem de o eventuală chemare în instanţă şi aleg cezariana mai uşor decât în urmă cu zece ani. Eu personal nu efectuez operaţii cezariene la cerere, decât în cazuri justificate, când starea fătului sau a mamei o impune.

– Naşterea prin cezariană are dezavantaje? Mă refer la modul în care copilul vine pe lume?

– Adaptarea la mediul exterior presupune printre altele muncă şi stres, pe care copilul le trăieşte atunci când trece prin canalul de naştere. În cazul operaţiei cezariene bebeluşul este lipsit de această experienţă. Adesea se fac şi cezariene „la rece”, când travaliul încă nu a început, totuşi  copilul este scos fără nici un avertisment din mediul său natural de până atunci. Pentru bebeluş e ca şi cum un adult ar fi trezit din somn brusc în mijlocul nopţii, cu reflectoarele în faţă şi aruncat într-un bazin cu apă rece…

– Pe plan profesional care consideraţi că a fost momentul cel mai important, memorabil?

– Experienţele neplăcute îmi revin în amintire mai frecvent, din păcate. Mă bucur că succesele sunt în număr mult mai mare, dar când apar complicaţii şi medicul este chemat noaptea să opereze din nou pacientul, sau când bolnavul eventual decedează, sau când medicul stă neputincios lângă un pat la secţia de terapie intensivă, aceste lucruri se întipăresc definitiv în memoria medicilor. Fiecare dintre noi avem un compartiment în creier unde-s depozitate aceste cazuri şi e mai bine să nici nu vorbim despre acestea. Însă am şi amintiri frumoase: de exemplu când mi s-a născut primul băiat încă nu lucram în acest domeniu, iar la naşterea mezinului nostru deja eram medic stagiar, ambele au fost momente sublime, de neuitat.