Timpul înseamnă viață   Dr. Benedek István, hematolog, medic de familie, șef de lucrări, membru al colectivului medical al Policlinicii Carit San Medical, ne vorbește despre exemplul tatălui său, prof. dr. Benedek István, vocația profesională, relația personală dintre medic și pacient, bazată pe încredere, despre importanța vitală a reacției rapide la boala diagnosticată.     

Ați fi avut și altă opțiune, când v-ați ales profesia? 

Nici nu m-am gândit la altceva, într-un fel „mi-a fost scris” să urmez medicina. La alegerea profesiei de medic au contribuit tradiția familială, educația pe care am primit-o în tinerețe, ba chiar și amintirile mele din frageda copilărie. După cum știți, bunicul și tatăl meu au fost de asemenea medici, iar în familia extinsă sunt mulți care și-au ales acest scop în viață. Dacă tot am menționat amintirile din copilărie, iată un episod determinant: aveam patru-cinci ani, când tata, după debutul său profesional în zona ceangăilor din Moldova, a devenit medic de familie la Sânpetru de Câmpie. Dispensarul medical era lângă locuința de serviciu, pacienții veneau zi și noapte, la nevoie. Odată, m-am trezit în zori pe la ora patru și am observat că tata nu e cu noi. M-am gândit că trebuie să fie la dispensar și m-am furișat după el. Era acolo, tocmai ajutând la o naștere, iar eu am luat pe mine un halat alb și stăteam ascuns în spate. Nou-născutul deja plângea, când taică-meu m-a observat, stând speriat în spatele lui. S-a uitat la mine, și-a pus mâna pe creștetul meu și a zis: „Noi am făcut o treabă frumoasă”, apoi m-a poftit afară din cabinet. Am simțit o mândrie enormă, că tata a vorbit la plural. Mă trec fiorii și acum, când îmi aduc aminte de acest episod. Este un sentiment de satisfacție, pentru care și numai pentru care merită să profesez.  

 Explicați-ne, cum ați ajuns în specialitatea Dvs. actuală? 

După ce am absolvit universitatea, am candidat cu succes pentru un post de cercetător asistent la Spitalul Clinic Județean de Urgență Mureș, așadar au fost anii de căutare, ceva normal pentru orice tânăr aflat la început de carieră. L-am urmat pe bunicul meu, prof. dr. Benedek József, care la rândul lui a depus și muncă de cercetare ca bacteriolog. De numele lui se leagă și introducerea procedurii de fluorizare a apei potabile la Tîrgu Mureș. Apoi cu trecerea timpului mi-am dat seama că nu aceasta e calea mea. Îmi lipsea tot mai mult relația personală dintre medic și pacienți, despre care eu cred că dă sens activității medicale.     

Se știe că tatăl Dvs., Benedek István, a fost o somitate în domeniul hematologiei. Acest lucru nu v-a crispat un pic? 

Din contră, a constituit mai mult un factor de stimulare. Poate că unii o vor numi dorință de conformare, ambiție personală, cert este că tatăl meu a fost mereu mult mai exigent față de mine, decât cu alții. Pentru o apreciere din partea lui, a trebuit să îi depășesc pe ceilalți. Tatăl meu a avut o performanță profesională de-a dreptul fantastică: în cei patruzeci de ani ca hematolog a consultat circa 1 milion de pacienți, lucru fără egal în țările central și est europene. Nu exagerez când afirm că și-a pus amprenta pe medicina din Transilvania.A obținut merite nepieritoare fiind întemeitorul școlii de hematologie din Transilvania și fondatorul Centrului de Transplant Medular din Târgu Mureș. În anul 2001 el a realizat în premieră națională primul transplant medular la un pacient adult. Pentru mine, timpul petrecut alături de el, sub îndrumarea sa profesională, are o valoare inestimabilă, pot să afirm că eu am primit direct de la sursă acele cunoștințe pe care alții trebuie să le dobândească prin sacrificii. Îmi exprim recunoștința și pe această cale. Sper că voi reuși să fructific talanții ce mi-au fost încredințați.

 Așadar ați pornit cu o anumită experiență de viață. O considerați un avantaj sau din contră? 

A însemnat un avantaj, fără doar și poate. Medicina, mai ales în această specialitate, presupune nu numai cunoștințe profesionale, faptice, dar și un grad de maturitate, o experiență de viață. Cine a umblat într-o secție de hematologie, știe la ce mă refer. 

După diagnosticarea bolilor hematologice, deseori pacientul și medicul se confruntă imediat cu întrebarea:  a fi sau a nu fi? În asemenea situații la fel suferă trupul și spiritul? 

Hematologia se ocupă de bolile măduvei osoase și ale ganglionilor limfatici. Dintre acestea fac parte în primul rând tulburările de coagulare, anemia, bolile tumorale ale organelor hematopoietice (de exemplu leucemiile, limfomele). Screeningul, diagnosticul acestor afecțiuni se face preponderent prin analize de sânge. Atrag atenția și aici asupra importanței controlului preventiv, fiindcă din păcate majoritatea pacienților se prezintă la medic numai după apariția simptomelor, deși o hemogramă completă ar oferi niște indicii în faza timpurie a bolii, când tratamentul este mult mai scurt și mai ieftin. Așadar să nu neglijăm diagnosticul și tratamentul precoce! La diagnosticarea unor cazuri mai severe se înțelege că vestea proastă îi demoralizează pe pacienți, reprezintă o traumă sufletească, atunci e nevoie cel mai mult de prezența, intervenția imediată, ajutorul medicului și uneori a psihologului, duhovnicului. În asemenea situații nu avem timp pentru cumpănire și tărăgănare inutilă: timpul înseamnă viață. Dacă nu reacționăm, nu intervenim de îndată, consecințele pot fi fatale pentru pacient. Este o cursă contra cronometru. Se întâmplă ca pacienții să piardă bătălia pentru viață. Cum vă obișnuiți cu aceasta? Nicicum, niciodată.

 Care este cea mai mare satisfacție a Dvs.?   

Firește, sunt pacienții care pleacă vindecați. Pe lângă asistența medicală profesionistă, contează mult și atitudinea pozitivă a pacientului. Uneori este nevoie și de noroc sau de providență. Vă rugăm, câteva cuvinte de încurajare pentru cei care suferă de afecțiuni hematologice Subliniez importanța screeningului, vindecarea fiind mult mai facilă când depistăm boala în stadiul incipient, asimptomatic. Nimeni să nu se lase pradă disperării nici dacă se prezintă la medic cu întârziere: în zilele noastre deja aproape toate bolile hematologice sunt vindecabile. Închei repetându-mă: nu pierdeți timpul, adeseori intervenția promptă a medicului specialist poate salva vieți!