Tânărul medic ortoped care a ales calea mai grea
Dr. Török Barna, medicul specialist ortoped de la Carit San Medical – la fel ca numeroşi colegi – şi-a îndeplinit visul din copilărie când a devenit medic. Consideră că un chirurg bun se formează prin practică, dar nici la prima sa operaţie nu s-a speriat de provocare: şi-a asumat cu succes o operaţie de stabilizare a coloanei vertebrale. Cariera şi-a început-o în mod voit în sectorul privat, unde s-a descurcat de minune în ciuda dificultăţilor inerente acestui sector. Doreşte să urmeze această cale pe termen lung. Deşi este tânăr, a efectuat deja peste 120 de intervenţii operatorii.
– Ce anume v-a determinat să alegeţi cariera de medic ortoped?
– Copil fiind, deja mă jucam de-a „vindecătorul”, apoi am făcut liceul la secţia de biologie-chimie. Atunci deja ştiam sigur că vreau să fiu medic şi am dat admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş. În ceea ce priveşte specializarea, mă gândeam exclusiv la domeniile chirurgicale, iar în acest scop de-a lungul anilor de studenţie am fost de gardă în diverse specialităţi: chirurgie generală, neurochirurgie, chirurgie vasculară şi cardiacă, chirurgie ortopedică. Înclinam spre ultimele două, iar în final am ales ortopedia, care mi se părea mai potrivită, mai demnă de un bărbat. Din anul patru mă pregăteam conştient pentru această profesie.
– Cu ce simptome vă caută cel mai frecvent pacienţii?
– Artroza este cea mai uzuală, apare deja la persoanele de vârstă medie, iar la vârsta a treia aproape la toată lumea. Pe lângă aceasta, pacienţii mă caută din cauza unor fracturi, rupturi ale articulaţiilor, având la origine traumele sportive sau accidentele. Spre deosebire de reumatologie, specialitatea noastră comportă adesea intervenţii chirurgicale.
– Care este cea mai mare provocare în profesia Dvs.?
– Artroza nu poate fi vindecată nici în prezent. Deşi există diferite metode pentru stoparea, încetinirea procesului, problema încă nu are o rezolvare definitivă, satisfăcătoare. Dacă ar exista o procedură pentru înlocuirea articulaţiei deteriorate sau a cartilajului uzat, ne-ar ajuta foarte mult munca şi ar uşura viaţa multor bolnavi.
– Aşadar n-ar strica să se dezvolte acest domeniu.
– Ortopedia este o specialitate aflată într-o dezvoltare dinamică, provocarea constă mai ales în particularităţile anatomice ale cartilajului. De exemplu proteza implantată pentru tratarea artrozei a fost considerată o soluţie extraordinară, dar tot nu suntem mulţumiţi, fiindcă nu e suficient de durabilă şi necesită înlocuire periodică, ceea ce înseamnă alte operaţii. Opţiunea ideală ar fi să reuşim regenerarea suprafeţei cartilajului, dar deocamdată suntem în stadiul de căutări, încercări. Un exemplu este cultura celulelor cartilaginoase, dar din păcate ţesuturile obţinute nu-s la fel de rezistente ca cele originale.
– Ce anume trebuie să avem în vedere pentru a preveni artroza?
– Deşi boala are şi un fond genetic, se dezvoltă în special sub influenţa modului de viaţă. Mişcarea este obligatorie, sub formă de gimnastică, jogging de 2-3 ori pe săptămână, plimbări în cazul vârstnicilor, deoarece articulaţiile există în corpul nostru ca să le mişcăm. Uzura cartilajelor se accentuează din cauza greutăţii corporale în exces, aceste kilograme în plus solicită suplimentar cartilajele, care după un timp cedează. Din punctul de vedere al ortopedului starea de sănătate al ardelenilor nu e prea strălucită, deoarece suntem supraponderali şi facem prea puţină mişcare, iar atitudinea noastră faţă de curele de slăbire, dietele recomandate de medici este mai degrabă sceptică sau lipsită de perseverenţă.
– Cum vede ortopedul pantofii ideali pentru femei, respectiv bărbaţi?
– În orice caz să aibă tocul de 2-3 centimetri. La femei se acceptă şi tocurile mai înalte, dar numai pentru purtarea ocazională, în caz contrar se deformează piciorul. Totodată nu recomand nici pantofii la modă, cu talpa orizontală, în special celor cu platfus sau cu bolta piciorului slab dezvoltată. Dacă totuşi cineva stăruieşte pe lângă acest model, se recomandă purtarea cu branţuri ortopedice personalizate.
– Medicii ortopezi trebuie să judece ca nişte ingineri, când recontruiesc oasele, articulaţiile astfel încât acestea să fie fiabile?
– Absolut, munca noastră are şi asemenea aspecte, biomecanica articulaţiilor se leagă de inginerie. În schimb nu necesită specializare de inginer, fiindcă un chirurg ortoped înţelege bine mecanica mişcărilor.
– Cum ajunge cineva să fie bun în această profesie?
– În primul rând prin practică, exersare. Este obligatorie însuşirea bazelor teoretice, este util să îi priveşti la lucru pe medicii experimentaţi, poate fi un plus şi talentul personal, dar de aici până la reuşita proprie este o cale lungă. Mai pe înţeles: dacă nu ai făcut operaţii, atunci nu ştii să operezi.
– Vă rog, ne povestiţi un caz mai interesant, cu final fericit din practica Dvs.?
– Cea mai mare satisfacţie pentru un chirurg este dacă pacientul se simte bine după operaţie. Am parte de multe asemenea satisfacţii, dar apar şi cazuri mai complicate. Îmi amintesc de prima mea operaţie de stabilizare a coloanei vertebrale. După specializare am început să lucrez imediat în sfera privată. În primul an mi-am asumat deja o operaţie pe coloană, deloc simplă, efectuată la Tg. Mureş în special de către medicii primari. Retrospectiv, a fost o mare provocare pentru mine, dar intervenţia a reuşit excelent, urmată de un imens sentiment al succesului. Sunt încă tânăr în această specialitate, totuşi am operat deja peste 120 de pacienţi …
– Cum de aţi avut curaj ca medic debutant să faceţi operaţia pe coloană?
– Timp de un semestru am studiat în Ungaria la Centrul Naţional de Medicină a Coloanei Vertebrale, o instituţie de renume european, unde mi-am însuşit profesia de la medici primari proeminenţi. Când omul este singur şi trebuie să facă pe viu, e cu totul altceva, dar am simţit că dispun de o pregătire suficientă ca să duc operaţia la bun sfârşit.
– Mulţi medici tineri lucrează în străinătate, sperând la condiţii mai favorabile. Dvs. cum aţi decis să profesaţi acasă şi mai ales în sfera privată?
– După absolvirea universităţii aveam şi eu mai multe opţiuni. Prima era instituţia sanitară de stat, unde în acest oraş se intră foarte greu. Unii mi-au propus să încerc să mă angajez la universitate, iar de acolo voi pătrunde mai uşor în sistem, dar eu nu am vrut. Cealalată variantă a fost să mă întorc în oraşul meu natal, Sf. Gheorghe, dar am refuzat-o fiindcă simţeam că la Tg. Mureş am mai multe oportunităţi. Într-un oraş mic dotarea spitalului este aleatorie, nesigură, iar eu mă gândeam că-s capabil şi am chemare la mai mult decât să fac câte zece gărzi pe săptămână şi să mă plafonez la intervenţiile de rutină. Următoarea alternativă era străinătatea, unde am participat la cursurile diferitelor clinici, dar niciodată nu am vrut să părăsesc Transilvania. Aşadar a rămas sfera medicinei private din Tg. Mureş…
– Aceasta fiind calea mai grea, nu?
– Cu siguranţă. În sectorul privat lucrează doar cei care îşi asumă greutăţile inerente: munca grea, de calitate, performanţa corespunzătoare standardelor înalte. În spitalele private pacienţii plătesc sume însemnate pentru intervenţie, aşadar şi exigenţele sunt pe măsură, la noi este de neconceput ca după o operaţie nereuşită pacientul să fie „achitat” cu simple scuze. În anii de rezidenţiat nu-i sigur că toţi medicii tineri reuşesc să se pregătească pentru praxisul independent. Este nevoie şi de curaj, dar a nu se confunda cu teribilismul: trebuie să fim conştienţi de limitele noastre şi să judecăm lucid dacă suntem capabili de un anumit lucru sau dacă acesta ne depăşeşte.
– Deci nu regretaţi alegerea Dvs.?
– Partea bună constă în mediul de lucru elegant, că ne putem alege cazurile potrivite capacităţilor noastre, de asemenea nu există gărzi frecvente. Îmi place mult şi mă descurc în această ambianţă, ba chiar mă şi perfecţionez profesional în mod curent. Pacienţi avem destui, deşi la Tg. Mureş există mulţi ortopezi excelenţi. Pe termen lung eu însumi doresc să continui această cale.
