Medicul care a salvat victima ursului

Dr. Szőcs Mihály, medic primar ORL la Policlinica Carit San Medical şi-a început cariera în urmă cu patru decenii. Deşi a absolvit liceul de artă, a ales să îşi ajute semenii în domeniul vindecării. Îi place chirurgia şi operaţiile complexe, dar împreună cu colegii săi din Ungaria se ocupă şi de cercetarea efectelor dăunătoare ale păstrării în PET-uri a pălincii de prune. De-a lungul carierei sale a avut parte de nenumărate succese, dar cel mai mult s-a bucurat când a reuşit să le redea copiilor auzul, şi nu va uita nici cum a fost când a salvat un om atacat de urs.

– Aţi terminat Liceul de Artă, profilul muzică, instrumentul vioară, totuşi v-aţi ales cariera de medic. Cum s-a întâmplat?

– Mereu am simţit că muzica oferă oamenilor un sentiment estetic durabil, totuşi vocaţia de medic este cea cu care pot să îi ajut efectiv în viaţă, iar bucuria vindecării s-a dovedit a fi de neînlocuit şi pentru mine. Când am dat admitere la universitate, exista deja o orchestră a medicilor şi am ştiut că acolo voi cânta la vioară, ca un fel de premiu de consolare.

– Când aţi ales ORL, muzica a jucat vreun rol în această decizie?

– Muzica şi ORL n-au multe în comun, dar legătura dintre cele două o reprezintă aptitudinile necesare pentru a le practica. Cântatul la un instrument presupune o concentrare intensă, dexteritatea mâinilor, disciplină şi memorie bună. Aceleaşi criterii se cer pentru chirurgie. O altă asemănare constă în faptul că n-ai voie să greşeşti, iar priceperea dobândită prin îndelungi exersări trebuie să o dovedeşti într-un interval de timp scurt. Învăţarea, exersarea unei piese muzicale poate dura chiar şi doi ani, apoi prezentarea în faţa publicului să dureze numai zece minute, dar atunci trebuie să dai tot ce ai mai bun. La fel stau lucrurile şi în cazul unei operaţii. Deja în anii de studenţie m-am convins că această specialitate se potriveşte cel mai mult cu aptitudinile mele şi cu personalitatea mea, iar prima operaţie pe care am efectuat-o mi-a determinat evoluţia carierei.

– Cu ce simptome e recomandabil să apelăm la ORL?

– Multă lume crede că otorinolaringologia există în „triunghiul” operaţiilor de amigdale, polipi nazali şi de sept nazal, dar pe lângă acestea aven nenumărate alte intervenţii complexe, care necesită multe instrumente, din fericire policlinica fiind dotată cu majoritatea acestora. Recomandăm consult de specialitate în primul rând dacă aveţi nasul înfundat de multă vreme, secreţii nazale cu puroi, sforăit, afecţiuni ale mirosului, amigdalită cronică, respectiv polipii nazali măriţi. De asemenea e bine să vă programaţi în caz de otoree (scurgere de lichid provenind din ureche), deteriorarea auzului, vertij. Dar şi dacă sunteţi răguşit mai mult de şase săptămâni, nu o neglijaţi, fiindcă poate fi un prim semn al cancerului laringian. Efectuez şi operaţii estetice: corectez malformaţiile nasului şi ale urechii (auriculului).

– Care credeţi că este cea mai mare provocare în specialitatea Dvs?

– Există multe afecţiuni, dar poate cel mai important este ceea ce subliniez mereu: dacă descoperiţi orice ganglion limfatic umflat chiar numai un pic pe faţă, gât, piept, atunci prezentaţi-vă de urgenţă la medicul specialist. În ultimii ani a crescut alarmant numărul tumorilor din zona gâtului – 550 de noi pacienţi în şase ani! – din cauza fumatului şi al consumului de alcool de proastă calitate. Combinaţia acestor două contribuie în proporţie de 85% la formarea acestora: adică mai mult de opt fumători din zece vor avea cancer cândva de-a lungul vieţii.

– E un procent terifiant …

– Aşa este, dar se poate şi mai rău. Desfăşurăm o cercetare în comun cu Universitatea Semmelweis din Budapesta despre efectele dăunătoare ale păstrării în PET-uri a pălincii de prune. Din păcate aşa se obişnuieşte în Ardeal, deşi alcoolul dizolvă din PET-uri substanţe cancerigene. Dacă cineva consumă regulat asemenea băuturi spirtoase şi este fumător, riscul mai sus menţionat de a dezvolta tumori în zona gâtului creşte de cinci ori.

– Ce părere aveţi despre beţişoarele pentru urechi?

– Foarte hotărât şi serios: aruncaţi-le la gunoi! Secreţia normală a urechii se formează din glande speciale şi are funcţie de protecţie: mirosul neplăcut îndepărtează insectele, unsoarea apără urechile de posibilele inflamaţii din timpul scăldatului etc. Dar trebuie să ştiţi că excesul de sebum din ureche cade automat ca urmare a căscatului, mestecatului, mişcării maxilarelor. Când folosim beţişoare sau colţul prosopului, nu doar îndepărtăm stratul protector util al urechii, ci şi împingem sebumul către timpan, unde se întăreşte şi atunci chiar că vom ajunge la ORL.

– Deficienţele de auz, surzenia pot fi vindecate cu succes?

– Depinde de cauza apariţiei. Dacă se îmbolnăveşte urechea interioară şi sunt afectaţi nervii auditivi, atunci e mai greu de vindecat, dar aparatele auditive pot ajuta într-o anumită măsură. Prin intervenţiile chirurgicale la nivelul urechii medii obţinem rezultate bune, însă realizarea remercabilă a ultimilor ani în domeniu este implantul cohlear, prin care se introduce în ureche un dispozitiv complex, care transmite impulsurile electrice direct la nervul auditiv, înlocuind astfel funcţionarea celulelor ciliate absente sau rănite. Cu această procedură astăzi deja ar fi posibilă redarea auzului şi pentru Beethoven.

– Ne povestiţi un caz pozitiv din practica Dvs., care v-a rămas printre amintiri?

– Ar fi greu să fac un clasament, din fericire efectuez multe operaţii ale ganglionilor limfatici, salvând vieţile oamenilor. Toate acestea îmi oferă o motivaţie puternică.

Însă îmi amintesc şi de copiii la care din cauza unor inflamaţii netratate corespunzător ale urechii medii li se deteriorează auzul. Boala nu doare, de aceea micuţii nu se plâng că ar auzi slab. Am avut mai mulţi pacienţi copii pe care i-am văzut cât de fericiţi erau şi râdeau datorită recăpătării auzului după operaţie. Este o senzaţie deosebită şi pentru medic.

Am avut şi o pacientă, fetiţă de 3 ani şi jumătate, care avea o malformaţie congenitală ce i-a provocat o tumoare cât pumnul în zona gâtului, dar nici un medic nu şi-a asumat operaţia. Deja avea suprainfecţie de amigdalită, mânca şi respira greu, când ambulanţa a adus-o la mine. Am operat-o timp de cinci ore, iar astăzi este o fetiţă de nouă ani, fericită şi sănătoasă.

– Aşadar aveţi o profesiune plină de succese.

– Într-adevăr. Nu de mult un tânăr a fost operat la neurochirurgie cu abces cerebral, fără succes. Colegii m-au rugat să-l operez şi eu, fiindcă era deja într-o stare foarte gravă, nu se putea ridica în picioare. Deşi mulţi au renunţat la el, la două săptămâni după operaţie s-a întors acasă vindecat.

În urmă cu câţiva ani am mai avut un caz determinant din punct de vedere profesional şi uman. Serviciul SMURD a adus de la Izvorul Mureşului un păstor în vârstă de vreo 40 de ani, care a căzut victimă unui atac de urs. Sângera, era intubat şi inconştient, căci ursul i-a sfârtecat gâtul şi o parte a feţei: urechea, glanda parotidă. La prima vedere nici n-am ştiut dacă îl pot salva. Operaţia a durat patru ore, timp în care i-am cusut întregul cartilaj laringian, i-am pus la loc corzile vocale, i-am cusut faţa. Deşi intervenţia s-a făcut în condiţii de urgenţă, a reuşit atât de bine încât abia se observă la el o mică paralizie facială. De câte ori venea la control, dârzul păstor de tot atâtea ori îmi săruta mâna, mulţumindu-mi că i-am salvat viaţa.

– Cu ce anume vă ocupaţi din hobby, când tocmai nu sunteţi la cabinet sau la spital?

– Vioara a rămas o mare iubire, dar îmi place şi să fac sport, sunt destul de bun la tenisul de masă, dar când vremea îmi permite, mă plimb şi cu caiacul pe Mureş.