„Demența nu face parte din procesul natural de îmbătrânire!”
Dr. Szabó Máthé Henriette , medic neurolog la Policlinica Carit San Medical a fost motivată de dorința să ajute oamenii atunci când și-a ales profesia. Interesul ei prinicipal sunt bolile neurodegenerative și tratamentul acestora dar dorește de asemenea, să destigmatizeze demența și încurajează oamenii să consulte un specialist la primul semn al simptomelor, pentru a încetini evoluția bolii și prelungi și a îmbunătăți calitatea vieții.
Cum ați ales să deveniți medic și cum a început interesul dumneavoastră pentru neurologie?
Înainte de a alege o carieră, am fost nedecisă să aleg între drept și medicină, ambele pentru că îmi doream să ajut oamenii. În ceea ce privește neurologia, faptul de a avea profesori buni la universitate a jucat un rol important, neurologia părea foarte logică. Retrospectiv, mi-am dat seama că nu era atât de simplu pe cât credeam, dar modul în care funcționează sistemul nervos mă fascinează, este ca un puzzle pentru mine, poți deduce care este zona din sistemul nervos care reprezintă problema, uitându-te la simptome. În anii de rezidențiat m-am confruntat în principal cu urgențe neurologice, iar de doi ani lucrez în ambulatoriu.
Cu ce boli vă confruntați în practica dumneavoastră zilnică?
Cele mai frecvente plângeri cu care pacienții vin la mine sunt dureri de cap, dureri de spate, amorțeală la mâini și picioare, amețeli, slăbiciune a membrelor, mișcări involuntare, tremuri, tulbuari de memorie. Primul și cel mai important lucru este să aflăm cauza acestor simptome. Deoarece în neurologie sunt puține boli care pot fi vindecate complet, preferăm să tratăm și să ameliorăm simptomele. Neurologul trebuie să colaboreze cu o serie de specialiști: psihiatri, cardiologi, diabetologi, interniști, neurochirurgi, pentru a diagnostica și trata boala cu exactitate.
În ce domenii de neurologie v-ați specializat și de ce ați ales aceste domenii?
Mă preocupă cel mai mult tulburările neurocognitive (demența), a căror formă cea mai frecventă și cunoscută este boala Alzheimer. Când am început să tratez pacienți în ambulatoriu, am avut o mulțime de persoane care veneau la mine cu probleme de memorie, adică aveau probleme cu activități zilnice de bază, automate anterior: nu puteau găsi obiecte, uitau date și nume de membri ai familiei, se pierdeau în locuri familiare. Mulți oameni pun problemele de memorie pe seama îmbătrânirii, dar aceasta este o greșeală, deoarece demența nu face parte din procesul natural de îmbătrânire. Cu cât pacienții consultă mai repede un medic, cu atât mai mult putem prelungi faza de viață in care se pot autoîngriji. Este important să excludem demența reversibilă (parțial reversibilă), care poate apărea, de exemplu, din cauza utilizării anumitor medicamente, a bolilor metabolice, a bolilor infecțioase și a cancerului. În același timp, aș dori să atrag atenția membrilor familiei pacientului asupra necesității de a-și aduce ruda la un specialist cât mai curând posibil, în cazul în care se confruntă cu oricare dintre următoarele simptome: modificări ale abilităților sociale, modificări ale comportamentului, abandonarea hobby-urilor.
De asemenea, este dificil pentru membrul familiei sau pentru îngrijitor să aibă grijă de o astfel de persoană…
Mai devreme sau mai târziu, persoanele cu demență au nevoie de supraveghere și îngrijire 24 de ore din 24. În multe cazuri, rudele nu sunt pregătite pentru acest lucru și trebuie să li se explice în mod clar și sincer că, în majoritatea cazurilor, este vorba despre o boală ireversibilă, astfel încât să știe la ce să se aștepte.
Ce rol joacă în sănătatea neurologică factorii legați de stilul de viață, cum ar fi dieta și exercițiile fizice?
Activitatea fizică este foarte importantă, fiind esențiale 30 de minute de activitate fizică pe zi. Activitatea socială: ieșirile în societate, mersul la teatru, jocul de cărți cu prietenii, jocul de șah ajută la menținerea sănătății mintale. Dieta este, de asemenea, un factor important: evitați, dacă este posibil, alimentele grase, țigările, consumul excesiv de alcool, iar dieta mediteraneană este foarte bună pentru persoanele cu tulburări neurocognitive.
Există un istoric familial dovedit de boli neurodegenerative?
Dacă cineva are un istoric familial de Alzheimer sau alte boli neurodegenerative, este mai probabil să dezvolte boala, dar aceasta nu este o regulă! Aș avertiza pe toată lumea să nu lase frica să le definească viața de zi cu zi și să fie anxioși cu privire la potențiala boală.
Care este cea mai mare provocare pentru dumneavoastră în acest domeniu?
În prezent, văd mulți pacienți care, în urma unor teste amănunțite, constată că nu au o afecțiune neurologică și că ar trebui să consulte un medic specialist in domeniu. Aceștia acceptă cu greu faptul că profesioniștii menționați mai sus îi pot ajuta cu problemele lor.