Sari la conținut

De vorbă cu medicii noștri- partea a 6-a – Dr. Orbán Theodora

“Pentru prescripţie de ochelari este recomandat să vă adresaţi medicului specialist !”

Dr. Orbán Theodora, medic primar oftalmolog, se ocupă de mai mult de trei decenii de ochii pacienţilor. Ne spune cu modestie că se apropie de finalul carierei sale, dar se bucură văzând noua generaţie de tineri specialişti oftalmologi târgumureşeni. Îi place mai mult să lucreze cu copiii, dar recomandă tuturor consultul anual la un medic specialist, nu la optician.

– Cum v-aţi ales această vocaţie?

– În anii de liceu încă nu ştiam exact ce înseamnă să fii medic, totuşi am dat admiterea la medicină. Mai târziu s-a dovedit o decizie inspirată, niciodată nu am regretat. Oftalmologia am ales-o deja în mod conştient, îmi iubesc foarte mult profesia şi astăzi. După repartizarea care a urmat examenului de rezidenţiat, mi-am început cariera la Topliţa, ca să fiu mai aproape de familia mea. Am lucrat acolo patru ani şi jumătate, policlinica era dotată mai sumar, apoi tot atâţia ani la Gheorgheni. În anul 1994 am venit la Clinica de Oftalmologie din Târgu Mureş,unde profesez ca oftalmolog şi la policlinica Carit San Medical, printre altele.

Dr. Orbán Theodora
– De ce să ne prezentăm la medicul specialist oftalmolog şi nu la optician?

– E un aspect extrem de important. În oraşul nostru sunt mulţi medici specialişti oftalmologi, foarte bine pregătiţi. Nu de mult m-a căutat un tânăr, la care am diagnosticat glaucom în stadiu avansat. Se ştie că această boală, netratată, este una dintre cauzele care duce la  scăderea sau chiar  pierderea vederii. L-am întrebat de ce nu s-a adresat unui specialist până acum? Mi-a relatat că a fost la un optician ca să îi prescrie ochelari, dar acolo nu s-a efectuat  examinarea polului anterior, fundului de ochi,  sau măsurarea presiunii intraoculare, cu care s-ar fi depistat  glaucomul. Nici un oftalmolog nu neglijează aceste investigaţii înainte de a vă recomanda ochelarii.

– O dilemă clasică: să purtăm ochelari sau lentile de contact? Ce părere aveţi ca specialist?

– Desigur se pot folosi lentile de contact – în anumite cazuri e chiar recomandat –, însă lentilele de contact nu pot înlocui ochelarii.Este importantă respectarea indicaţiilor şi controalele periodice efectuate de medicul oftalmolog.

– Cum stau ardelenii cu sănătatea ochilor?

– În ceea ce priveşte tulburările de refracţie ,poate că şi în trecut existau , dar oamenii nu le acordau atâta atenţie. În ultimul timp a crescut numărul purtătorilor de ochelari mai ales la copii. De asemenea nu este de neglijat nici faptul că s-au înmulţit magazinele de optică unde  se efectuează prescripţii de ochelari. Personal, eu recomand purtarea corecţiei optice  numai în cazuri temeinic justificate.

– Glaucomul  este o problemă de sănătate publică şi din păcate această boală prezintă simptome numai în stadiul avansat. Ce recomandaţi populaţiei, cum se poate preveni eficient această boală?

– Într-adevăr, glaucomul este una dintre cele mai grave  afecţiuni oftalmologice, care netratată aproape 100 la 100 duce la scăderea vederii sau chiar pierderea ei ,in 10 la suta a cazurilor chiar pe lângă un tratament bine condus poate să scadă vederea. De aceea se recomandă consultul oftalmologic anual.La prescrierea ochelarilor, medicul oftalmolog are obligaţia să îi examineze amănunţit fiecare pacient. Examenul polului anterior a fundului de ochi, măsurarea presiunii introculare, mai sus menţionate sunt indispensabile în depistarea bolii.

– Oftalmologia este o profesie care necesită multă aparatură, utilizată la scară tot mai largă. Oare s-a simplificat astfel munca medicului?

– Oftalmologia este una dintre specialităţile medicale care în ultimii 20 de ani s-a dezvoltat mult, atât din punct de vedere al consultaţilor cât şi al intervenţiilor chirurgicale, cu un efect absolut pozitiv.Uşurează munca specialistului atât în punerea diagnosticului cât şi în urmărirea bolii.  Desigur, aparatele nu au voie şi nici nu pot să ţină locul comunicării cu pacientul.

– Ce părere aveţi despre moda gimnasticii ochilor, respectiv despre seminariile ţinute de anumite persoane care susţin că vederea se poate îmbunătăţi cu mai multe dioptrii, dacă se fac diferite exerciţii?

– Nu cred că acestea ar avea vreun fundament real, cuantificabil din punct de vedere oftalmologic, nu am auzit despre aşa ceva la nici o conferinţă de oftalmologie. Efectuăm gimnastica oculară la copii, pentru tratarea ambliopiei. Mă îndoiesc că seminariile de tip „Aruncă-ţi ochelarii” să aibă rezultate efective.Nu avem studii clinice în acest sens.

– În calitate de specialist, cum vedeţi, când se va remedia, corecta orbirea?

– Eu folosesc mai degrabă expresia pierderea vederii.Remedierea acesteia depinde de cauză. Scăderea vederii cauzată de glaucom este ireversibilă, eventual putem menţine starea actuală sau încetini evoluţia printr- un tratament corect efectuat . Poate să scadă acurateţea vizuală şi din cauza unor boli de sistem. Din fericire există colaborare cu alţi medici specialişti (diabetologi,reumatologi,endocrinologi,neurologi) pentru a depista mai uşor îmbolnăvirile, fiindcă de multe ori reducerea vederii este cauzată de modificări organice.

Carit San Medical
locul unde sănătatea dvs.
este prioritatea nr. 1!

Contact

Adresa

Targu-Mures, Romania

Telefon