„Noi nu lucrăm la normă, ci vindecăm oameni”
Dr. Farkas László medic internist, știa deja la vârstă adolescentă că vrea să devină medic. Pentru el, medicina internă reprezintă adevărata medicină, deoarece domeniul se ocupă de toate subdomeniile medicinei, și o face dintr-o perspectivă generală. Datorită acestei abordări, nu îi este greu să discute cu pacienții, să noteze anamnezele lor, și să se ocupe, în mod serios, de simptomele acestora. El spune: un medic internist bun vindecă nouă din zece pacienți.
– Cum ați decis să vă faceți medic?
– Niciodată nu m-am gândit la vreo altă profesie. Provin din regiunea Partium, am terminat facultatea de medicină la Târgu Mureș, și aici mi-am dat seama, că de fapt vreau să mă orientez spre medicina internă. Primul meu examen de rezidențiat a ieșit foarte bine, totuși, nu am primit repartiție la medicină internă. Din această cauză, am așteptat încă un an și am dat examenul din nou. Simțeam și simt și acum că medicina internă înseamnă adevărata profesie de medic.
– Domeniul medicilor interniști este unul foarte complex. Diagnostizarea nu vă este grea din această cauză?
– Problema, mai degrabă, este că medicii de familie uit foarte frecvent că există medicul internist. Dacă pacientul are dureri la stomac sau are probleme la inimă, aceștia îl trimit la un medic ultraspecializat – gastroenterolog sau cardiolog – în pofida faptului că în 90 la sută a cazurilor medicul internist ar reuși să rezolve problema. Deoarece noi ne ocupăm de toate subdomeniile medicinei, vedem problemele dintr-o perspectivă mult mai complexă, și reușim să stabilim un diagnostic mai precis.
– Ne-ați povesti un exemplu elocvent?
– Am avut o pacientă care a plecat în Germania, unde a trăit relativ izolată și a avut posibilitatea să experimenteze toate efectele negative ale schimbării mediului. Datorită acestuia, au apărut dureri la stomac. Medicul ei de familie a trimis-o pe loc la un gastroenterolog, unde a fost supusă unui șir întreg de consultații incomode, iar rezultatele au arătat că nu are nicio problemă cu aparatul digestiv. O a doua rundă a fost biletul de trimitere la ginecolog, unde, iarăși, toate rezultatele i-au ieșit negative, și astfel de rezultate a avut și după consultul urologic. Verdictul medicului de familie a fost că pacienta nu are nicio problemă. Însă doamna tot suferea. La cinci ani după calvarul ei, doamna a venit la Târgu Mureș; aici, primul cabinet medical, unde a intrat, a fost cabinetul CaritSan. Am început să discutăm, mi-a povestit simptomele, anamneza și condițiile ei de viață, iar eu deja atunci aveam bănuiala, că nu avem de-a face cu vreo îmbolnăvire a organelor. Pacienta a suferit de sindromul de intestin iritabil, care se dezvoltă din cauze psihice.Când i-am explicat bănuiala mea, s-a calmat de îndată, și durerile ei s-au atenuat. Am rugat-o să se întoarcă din nou la mine, dacă nu reușește să scape de dureri înainte de plecarea în Germania. Peste o săptămână iarăși am văzut-o în sala de așteptare. M-am speriat, deoarece credeam că nu i-am pus un diagnostic corect. Însă, am simțit o adevărată plăcere, când mi-a zis că a venit numai pentru a-mi mulțumi: după cinci ani, în sfârșit, nu a fost examinată cu tot felul de aparate, ci a reușit să discute cu adevărat cu un medic, care i-a luat în serios problemele.
– Întotdeauna aveți timp să procedați în acest fel?
– În practica privată aceasta este o cerință fundamentală. Pacienții trebuie programați astfel, încât medicul să aibă timpul necesar pentru fiecare pacient în parte. Noi nu lucrăm la normă, ci vindecăm oameni.
– O parte importantă a examinării este înregistrarea anamnezei.
– Eu cred că de fapt fiecare medic are obligația de-a cunoaște anamneza pacientului, începând de la medicul de familie până la medicii ultra- specializați. Instituția, unde am fost student, ne-a pregătit pentru examinarea integrală a pacientului, a cărui problemă nu este evidentă. Acest lucru este foarte important și pentru că de foarte multe ori așa se află dacă pacientul are și alte îmbolnăviri latente. Un exemplu este diabetul, care se descoperă cu cinci, poate zece ani mai târziu, pentru că nu există dureri, însă, între timp, organismul se îmbolnăvește; totuși, boala poate fi descoperită printr-o examinare medicală aprofundată.
– Cum este starea de sănătate a cetățenilor din Transilvania?
– Există diferențe majore între starea de sănătate a oamenilor, care trăiesc în mediu rural, și a celor, care trăiesc în mediu urban, însă aceasta se schimbă și în funcție de situația socială și materială. Oamenii, care trăiesc la oraș, cu situație materială bună, cu studii superioare, au o stare de sănătate corespunzătoare. În schimb, această imagine este devastatoare la oamenii care trăiesc la sate, mai ales la cei mai în vârstă, care se duc la medic abia în ultimul moment.
– În abordarea holistică, care e la modă azi, funcționarea corpului, sănătatea formează o unitate cu armonia sufletului. Vă interesează astfel de abordări?
– Adevărata abordare medicală este holistică după definiție. Poate că medicii ultra specializați, care cunosc foarte bine un mic segment al științei, își pot permite să nu considere oragismul ca un tot unitar atunci, când stabilesc diagnosticul. Perspectiva medicului de familie și al celui internist este, în mod necesar, holistică.
– Care este cea mai mare problemă a sistemului de sănătate, care împiedică dezvoltarea și care necesită soluții imediate?
– Poate că vă surprind acum, însă cele mai mare probleme ale sectorului privat au cauze materiale. Casa Națională de Asigurări de Sănătate ne determină să ne dotăm cabinetele cu aparate moderne pe cheltuielile noastre, însă nu se preocupă de aspectul profitabil al activității noastre. În timp ce în țările de Vest casele de asigurare plătesc 400 de euro pentru o examinare cu ultrasunet, în România se plătesc cam 30 de lei. Haideți să ne gândim un pic: dacă eu cumpăr un aparat cu patruzeci de mii de euro, în cadrul de funcționare actual al a casei de asigurare activitatea mea nu are cum să fie profitabilă. În mod evident, nici nu îndrăznim să ne gândim la schimbarea periodică a aparatelor. Aceasta este principala problemă, care stă în calea dezvoltării sectorului privat de medicină. Eu cred că există două posibile soluții pentru aceasta problemă: pe de o parte, casa de asigurări ar trebui să-și schimbe politica de finanțare, pe de altă parte, pacientul trebuie să accepte realitatea prezentului, cum că analizele și examinările făcute în sectorul privat necesită contribuții personale. Dacă acest lucru nu poate fi realizat, cealalta opțiune este descurajantă: listă de așteptare și sectorul public, cu toate impredictibilitățile sale.