Psihologul vrea să ajute
Máté Enikő, vechiul şi noul psiholog al Policlinicii Carit San Medical s-a întors la Tg. Mureş şi la cabinet, după o perioadă petrecută în străinătate. Ne relatează că a căpătat multă experienţă în diferite ţări, a învăţat şi arta întrebatului. Îşi iubeşte atât de mult profesia, psihologia, încât nu percepe nimic ca fiind o dificultate, gândirea sa este orientată spre rezolvarea situaţiilor. Consideră importantă colaborarea dintre medicii specialişti şi psihologi, ca să ajute vindecarea bolnavului şi pe cale sufletească. Este de părere că şi sub acest aspect există o tendinţă spre îmbunătăţirea situaţiei.
– Cum aţi ales profesia de psiholog?
– Am ales această specialitate în primul rând ca să ajut, iar în al doilea rând fiindcă întotdeauna m-am simţit atrasă de sufletul şi comportamentul uman. Prin munca mea mă străduiesc ca oamenii să trăiască în relaţii bune, armonioase. Am lucrat în trecut la Policlinica CaritSan Medical, m-am întors la Tg. Mureş şi la cabinet după o perioadă mai lungă petrecută în străinătate.
– Cu ce probleme mai frecvente sunteţi căutată, respectiv din ce cauză sunt trişti, cu ce necazuri se confruntă ardelenii?
– Cele mai multe persoane – de toate vârstele – apelează la mine cu probleme de cuplu, respectiv de căsnicie. Cum se spune, inima nu are vârstă. Contrar prejudecăţilor, printre pacienţi se găsesc în număr mare şi bărbaţi, spre bucuria mea ei încep să devină tot mai deschişi. Încercăm să rezolvăm împreună anxietatea provenită din singurătatea, solitudinea inerentă acestor probleme de cuplu.
– Oare problemele de cuplu, căsnicie, de ce reprezintă pentru oameni un obstacol greu de trecut fără ajutor?
– În viaţa noastră există atâţia factori de stres – la locul de muncă şi de altă natură –, încât omul când ajunge acasă, deja nu mai are răbdare să discute, în special despre lucrurile importante. Relaţiile adesea eşuează din cauza lipsei de comunicare. Dacă această situaţie este una persistentă, atunci se acumulează resentimentele, lucrurile neexprimate, şi problemele astfel create sunt greu de aplanat.
– Dvs. cu ce îi puteţi ajuta?
– Adesea e suficientă chiar şi o întrebare. Pacientul probabil are deja răspunsul, dar încă nimeni nu a încercat să îl afle. Profesia noastră este „arta” întrebărilor corect formulate, îndrumând cu ele pacientul să îşi exploreze şi în ultima instanţă să îşi rezolve problema.
– Cum se pun întrebările în mod corect, se poate învăţa tehnica?
– Am umblat în multe ţări, practicând profesia de psiholog, am cunoscut diferite culturi, m-am întâlnit cu mulţi oameni şi le-am cunoscut de aproape problemele. Astfel am învăţat să întreb aşa cum trebuie. Totodată am realizat şi faptul că peste tot în lume preocupările oamenilor sunt aceleaşi, sunt fericiţi sau trişti din motive asemănătoare.
– Pentru Dvs. care este cea mai mare provocare, dificultate în această profesie?
– Îmi iubesc atât de mult vocaţia, încât nimic nu mi se pare greu. Simt că – la fel ca multe alte profesii – şi aceasta necesită dăruire trup şi suflet. Am o personalitate optimistă şi gândesc orientat spre rezolvarea problemelor, ceea ce mi-a fost de folos şi în perioadele mai grele din viaţa mea.
– Cum se poate învinge acea concepţie greşită că cel care apelează la un psiholog este un om slab sau chiar nebun?
– Din fericire această percepţie eronată deja se schimbă radical în zilele noastre. Nu este un lucru neapărat sănătos când ne discutăm problemele cu prietenii, rudele şi acceptăm fără condiţii sfaturile acestora. Adesea un specialist independent ajută enorm. Sunt convinsă că oricine poate să aibă nevoie de un psiholog. Eu însumi, dacă mă confrunt cu o criză, o pierdere, atunci stau de vorbă cu un specialist. Aşadar uneori chiar şi psihologul merge la psiholog.
– Cum reuşeşte psihologul să rămână neutru şi să nu pună la inimă problemele pacienţilor?
– Câteodată nu e simplu. Am avut o pacientă căreia i s-a amputat un picior, ca urmare a unei boli. Soţul pacientei n-a fost în stare să accepte noua situaţie şi a vrut să divorţeze după 25 de ani de căsnicie. Doamna era disperată când a apelat la mine. Când te întâlneşti cu asemenea situaţii, e destul de greu să rămâi distant, obiectiv, şi să nu te implici sufleteşte.
– Vă rog ne povestiţi un caz memorabil, cu final pozitiv din practica Dvs?
– Din fericire această vocaţie e plină de satisfacţii, am şi eu multe, dar vă povestesc numai ultima. M-a sunat un pacient că vrea să divorţeze de soţie, din cauza unei alte femei. L-am rugat să aştepte o noapte, iar în ziua cealaltă să mă sune din nou. A trecut o zi şi m-a sunat, spunându-mi doar că mi-a cumpărat biletul de avion şi să merg la ei. Am petrecut împreună două zile, cu el, apoi cu familia lui, timp în care bărbatul şi-a schimbat radical opinia şi familia nu s-a destrămat. De atunci ei îmi transmit frecvent că totul e-n regulă, sunt fericiţi împreună. O bucurie mai mare ca aceasta nici nu există pentru mine.
