Carit-San

Program

Luni - Vineri:

07:00 - 20:00

Adresa

Str. Mihai Viteazul Nr.42

Targu-Mures, Romania

Programari online Vreau sa ma programez

Un consult cardiologic nu strică nimănui, mai ales după vârsta de 35 ani!

mar 6, 2019

Bolile cardio-vasculare, în special afecţiunile coronariene şi hipertensiunea,  constituie o gravă problemă de sănătate publică la nivel mondial. Aceste maladii ocupă primul loc în clasamentul cauzelor decesului în rândul populaţiei adulte din ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare. Vestea bună este însă că prevenţia ne poate salva.

 

E bine de ştiut că apariţia problemelor cardiace este favorizată de existenţa factorilor de risc, cum ar fi de exemplu: cardiopatia ischemică diagnosticată la un membru de familie, fumatul, nivelul de colesterol din sânge şi hipertensiunea. Un alt factor de risc relevant este şi diabetul. Riscul de apariţie a bolilor cardiace creşte cu vârsta, atât la femei, cât şi la bărbaţi. Riscul în rândul persoanelor de sex masculin este mai mare decât la femei, până la vârsta când la femei se instalează menopauza – atunci nivelul de risc se egalizează.

 

 

Nu strică să ştim nici despre faptul că bolile cardiace adesea nu produc simptome, până într-un stadiu avansat, când poate surveni un eveniment catastrofal. Iată de ce este vitală prevenţia, diagnosticarea timpurie. Screeningul factorilor de risc se recomandă tuturor, deci orice persoană trecută de 35 de ani e bine să nu neglijeze consultul cardiologic anual.

Când să vă adresaţi cardiologului?

Bolile cardio-vasculare fiind în topul celor mai frecvente cauze de deces, se recomandă consultarea cardiologului şi în scop preventiv, dar în caz de simptome, neîntârziat! Este indicat să vă prezentaţi la un cabinet de cardiologie în cazul în care observaţi simptome de genul: dispnee inexplicabilă, respiraţie grea, pierderea temporară a conştienţei, oboseală nejustificată, astenie, inapetenţă, membre inferioare umflate, rude apropiate cu boli de inimă în tinereţe, durere toracică cu senzaţie de apăsare, strângere, în spatele sternului, care radiază în umărul, braţul stâng, palpitaţii, puls rapid, stil de viaţă incorect, nesănătos, fumatul, obezitatea. Dacă nu există simptome, atunci vizitaţi cardiologul pentru screening, în mod preventiv.

 

 

Nu amânaţi, programaţi-vă azi la Dr. Győri László! Aveţi la dispoziţie platforma  online, sunaţi-ne sau intraţi la Policlinica Carit San Medical.

 

 

 



Formular de programare on-line:

*Campuri Obligatorii

Da ne un like pe facebook

Noutati: