Carit-San

Program

Luni - Vineri:

07:00 - 20:00

Adresa

Str. Mihai Viteazul Nr.42

Targu-Mures, Romania

Programari online Vreau sa ma programez

De vorbă cu medicii noștri- partea 2 - Prof. Dr. Benedek István

oct 14, 2016

„Nimic nu este mai de preţ decât ajutorul”

Fiecare târgumureşean cunoaşte numele domnului profesor Dr. Benedek István, dar putem afirma că este cunoscut în toată țara. Lucrează ca medic de aproape o jumătate de secol, el a înfiinţat Clinica de Hematologie şi Transplant Medular, care funcţionează la standarde europene, şi Policlinica Carit San, care după schimbarea de regim s-a numărat printre primele asemenea instituţii. Şi-a ales profesia şi din respect pentru tradiţia de familie, pune mare accent pe transmiterea cunoştinţelor sale către generaţia mai tânără, dar le descoperă şi frumuseţile acestei vocaţii. Doi dintre copiii săi sunt  medici, iar pe rezidenţi îi pregăteşte astfel încât şi peste douăzeci de ani ar trimite la ei pacienţi, cu sufletul liniştit.

 

Cariera medicală are tradiţie în familia Dvs., dar care a fost decizia personală?

– Într-adevăr, este o tradiţie de familie. Secole de-a rândul strămoşii mei au fost oameni care şi-au dedicat munca în slujba comunităţii – clerici, profesori, funcţionari în administraţie. Aici se încadrează şi medicina, care constituie un exemplu elocvent al răspunderii asumate pentru comunitate. Tatăl meu a fost medic şi încă din copilărie ne-a educat cu mentalitatea că oamenii bolnavi trebuie să fie ajutaţi. De aceea am ales şi eu această cale şi o predau la rându-mi copiilor mei, fiindcă trei dintre ei lucrează în domeniul sănătății. Este un clişeu, dar perfect adevărat: medicina înseamnă mai mult decât o meserie sau profesie – este o vocaţie, care trebuie iubită, altfel nu poţi să o practici în mod corespunzător, poate nici nu merită. Este absolut inutil să devii medic pentru bani, titluri sau poziţii.

– Totuşi mulţi tineri o aleg cu această intenţie…

– Predau şi la Universitate, unde întotdeauna le spun studenţilor mei, ce sentiment minunat este satisfacţia de a-i ajuta pe semenii noştri. Nu neapărat aprecierea din partea altora, e suficient ca seara la culcare să simt că în ziua respectivă am lucrat sincer, cinstit, cât am ştiut mai bine, obţinând rezultate, că am fost util pentru comunitatea în care trăiesc. Nimic nu-i mai de preţ decât ajutarea oamenilor.

 

 

 

– Povestiţi-ne vă rog, pe scurt, cum s-a înfiinţat policlinica Carit San, pe care o conduceţi

– După schimbarea regimului, în anul 1991 la Tîrgu Mureş a existat o echipă de medici cu un vis îndrăzneţ: ei doreau să ofere asistenţă medicală în limba maghiară pentru locuitorii oraşului. La început guvernul ungar de atunci ne-a promis sprijin, dar mai târziu, din motive independente de noi, subvenţia nu a mai sosit, însă împreună cu câţiva medici de acolo am vrut să continuăm. Atunci am pus din buzunarul nostru şi după reorganizare am înfiinţat în 1996 propria noastră unitate sanitară.

– Care au fost dificultăţile întâmpinate pe parcursul acestui demers?

– Nu a fost o sarcină uşoară, împreună cu medicii noştri am avut de înfruntat multe atacuri, dar nu am renunţat, am mers mai departe şi privind acum înapoi, mă bucur mult că aşa s-a întâmplat. Când policlinica a început să funcţioneze la întreaga capacitate, o personalitate mai în vârstă mi-a spus că eu ori sunt obsedat, ori am un beneficiu uriaş de pe urma acesteia. În loc să consider ca fiind un compliment, m-am şi supărat un pic. Desigur că a meritat investiţia - însă nu din punct de vedere financiar. De-a lungul anilor am prestat foarte multă muncă voluntară şi de binefacere, dintre care aş evidenţia colaborarea cu fundaţia sanitară şi umanitară Segítő Jobb Egészségügyi és Humanitárius Alapítvány. Nu demult am realizat un bilanţ contabil, din care a reieşit că am efectuat activităţi caritabile în valoare de aproximativ un milion şi jumătate de euro. Sub aspect financiar ar fi cam dificil să o numim profit. Dar cu atât mai mare a fost câştigul din punct de vedere spiritual, sufletesc.

– Carit San se numără şi azi printre puţinele unităţi medicale unde fiecare medic de specialitate vorbeşte şi în limba maghiară. A fost o decizie conştientă, un gest mărinimos faţă de pacienţii maghiari?

– Subliniez că ideea înfiinţării acestei policlinici nu a avut la bază criteriul etnic, ci am satisfăcut o necesitate reală. Se ştie că orice persoană comunică cel mai uşor în limba sa maternă, lucru valabil şi mai pregnant în cazul bolnavilor aflaţi într-o situaţie grea, vulnerabilă. O relaţie adevărată de încredere se poate forma între pacient şi medic, dacă cel dintâi poate să vorbească în limba sa maternă. Desigur avem şi numeroşi pacienţi români, dar la noi este o lege nescrisă că vorbim cu pacientul în limba sa maternă, indiferent dacă e român, maghiar sau englez.

– Care este părerea Dvs. despre următoarea generaţie de medici? Oare peste zece-douăzeci de ani vor exista medici pe care i-aţi recomanda cu toată încrederea?

– Sper că da. Recunosc: îmi pare rău că am petrecut prea mult timp cu politica, în loc să mă fi ocupat de pregătirea medicilor. Azi deja ştiu şi mă străduiesc să recuperez această omisiune, dedicându-mi timpul rămas participării active la pregătirea medicilor. Totuşi sunt mândru că am reuşit să înfiinţez o şcoală şi clinică de hematologie, un centru de transfer medular care funcţionează la standarde europene. În prezent mai mult de zece medici tineri se specializează în domeniul hematologiei, sunt convins că ei vor rămâne pe meleagurile natale şi vor ajuta la vindecarea bolnavilor. Susţin cu bucurie şi mândrie, că printre ei există medici la care peste douăzeci de ani aş trimite cu încredere pacienţii. Simt că nu doar le-am predat cunoştinţele, ci m-am străduit şi să le arăt frumuseţile vocaţiei - aşa ar trebui să procedeze toţi medicii experimentaţi.

– Pe lângă vocaţie, pacienţi, medici rezidenţi şi munca de profesor universitar, vă mai rămâne timp liber?

– Mai puţin decât mi-ar plăcea. Din păcate numărul bolnavilor a crescut, astfel e nevoie de trei ori mai mulţi medici care să se ocupe de ei. În asemenea circumstanţe e tot mai greu să lucrez şi energia mea scade, deşi o trăsătură norocoasă a familiei mele este că suntem rezistenţi, lucrăm mult. Preţul este că nu-mi rămâne timp să citesc o carte sau să merg la teatru. Mă pasionează înotul şi sculptura-pictura. În acest ultim domeniu se spune că am şi ceva talent. Dacă voi renunţa la halatul alb, mă voi delecta cu această activitate.

– Dintre numeroasele cazuri întâlnite, povestiţi-ne un exemplu, care v-a rămas în memorie.

– Experienţele negative au lăsat urme mai adânci, motiv pentru care am şi nopţi de insomnie. Îmi aduc aminte de o tânără mamă, lângă patul căreia am vegheat toată noaptea, dar a murit. Din păcate atunci nu existau specialişti care să o trateze, iar eu eram numai medic stagiar. Îmi amintesc  adesea de ea, mă cuprinde tristeţea şi supărarea, fiindcă ştiu că azi aş fi în stare să o vindec.

– Cu siguranţă aveţi şi exemple pozitive.

– Desigur. Înainte de 1989, ca medic debutant am avut o experienţă marcantă, când datorită încăpăţânării mele s-a vindecat un tânăr. Lucram pe secţie, când a fost internat la spital un tânăr cam de vârsta mea, cu diagnosticul de insuficienţă renală severă. Comisia medicală a dat verdictul: incurabil. Eu nu m-am putut resemna cu aceasta. Am cerut de la familia pacientului analizele tânărului, din care a reieşit că în urmă cu 3 luni era sănătos. M-am hotărât să fac un pas îndrăzneţ şi am sunat la medicul specialist nefrolog din Cluj, spunându-i că medicii târgumureşeni experimentaţi au renunţat la pacient, dar eu am altă părere. În ziua următoare m-am dus împreună cu pacientul meu, cu maşina salvării, iar medicul clujean când a văzut că l-am însoţit, a fost surprins şi nu ne-a refuzat, imediat l-a internat pe tânăr în sala de tratament. Cazul s-a petrecut la început de toamnă, dar în acelaşi an de Crăciun am primit o scrisoare de la pacientul meu vindecat, în care scria: „Vă doresc Crăciun fericit şi La mulţi ani, mulţumită Dumneavoastră!” Ca tânăr medic a avut asupra mea un efect atât de profund, încât a rămas una dintre cele mai mari satisfacţii şi cele mai frumoase  experienţe din viaţa mea. Fiecărui coleg medic îi doresc să aibă multe asemenea trăiri.

 



Da ne un like pe facebook

Noutati: