Carit-San

Program

Luni - Vineri:

07:00 - 20:00

Adresa

Str. Mihai Viteazul Nr.42

Targu-Mures, Romania

Programari online Vreau sa ma programez

De vorbă cu medicii noștri- partea a 22-a - Sacalean Florin Marius

ian 12, 2018

Trebuie tăiat şi un alt fel de cordon ombilical

 

 

Psihologul Sacalean Florin Marius este nou sosit în echipa de medici Carit San Medical, consultă începând din luna ianuarie 2018. Însă are deja la activ numeroase cazuri rezolvate şi o experienţă de mai mulţi ani. Majoritatea pacienţilor săi sunt copii, pe care îi ajută în caz de autism şi tulburări de comportament. Consideră că 85% din succesul său profesional li se datorează pacienţilor.

 

– Cum aţi ales profesia de psiholog? 

Mi-a plăcut mult logica, psihologia, filozofia – iniţial am vrut să studiez la facultate această din urmă disciplină –, apoi din considerente practice m-am înscris la psihologie. Atunci încă nu ştiam că voi lucra ca psiholog, dar în timpul facultăţii şi după aceea s-a confirmat că este o vocaţie care mi se potriveşte.

– Cu ce fel de probleme sunteţi căutat cel mai frecvent?

– 75% dintre pacienţii mei sunt copii, cu preponderenţă autişti sau cu probleme de comportament. Din experienţa mea a rezultat că în multe cazuri părinţii sunt cei responsabili pentru starea copilului, care în general este influenţat de greutăţile şi problemele cu care se confruntă adulţii.

 

 

– Este mai uşor sau mai greu să lucraţi cu copiii, decât cu adulţii?

– Copiii spun tot ce gândesc, sunt liberi de inhibiţii, ba chiar la vârsta de 7-8 ani încă nu li s-a format acel filtru prin care să privească lumea şi informaţiile. Din acest motiv, când psihologul le spune ceva, ei acceptă ca fiind de la sine înţeles. Activitatea cu copiii înseamnă ceva special, fiindcă nu poţi să îi minţi, ei ar simţi imediat minciuna, pierzându-şi încrederea. Iar dacă nu se formează un fel de prietenie, ataşament între copil şi psiholog, este aproape imposibil să obţii rezultate.

– Cum ajutaţi persoanele care vi se adresează?

– Dacă sunt deschişi şi acceptă terapia, nu exagerez: cu orice şi în toate. Într-adevăr funcţionează zicala, cum că pacientul care caută benevol un psiholog, şi-a rezolvat deja jumătate din probleme. Însă majoritatea adulţilor nu vin la psiholog din proprie iniţiativă, ci sunt trimişi aici de familia sau de şeful lor. În aceste cazuri ei nu conştientizează faptul că ar avea vreo problemă psihică, ci pleacă de la premisa incorectă că sunt nebuni. Ca urmare, la  aceste persoane se formează un fel de blocaj, ceea ce îngreunează terapia, dar cu timpul şi la ei se pot obţine rezultate frumoase.

– Cum se poate depăşi prejudecata conform căreia numai oamenii slabi sau nebuni se duc la psiholog?

– Este extrem de greu să schimbi o mentalitate existentă, dar sper că prin eforturile conjugate ale psihologilor şi psihiatrilor să reuşim demolarea acestei concepţii eronate. Psihologul se ocupă de suflet, iar psihiatrul încearcă să vindece diferite boli cu ajutorul medicamentelor. Nu-i un secret că unii psihiatri nu recunosc munca noastră, dar punctul meu de vedere este că ambele sunt importante. Am convingerea că se va schimba şi această prejudecată, e suficient  să privim la ţările din occident, unde lumea se prezintă la psiholog şi dacă are tulburări digestive, şi bine face, căci nu reprezintă o noutate că cele mai multe boli somatice au cauze sufleteşti, iar aici intervine psihologul.

– Psihologul cum devine un bun specialist?

– Cred că prin multă practică. Acest „vraci al sufletelor” poate să înveţe mult de la fiecare pacient, dar trebuie să îşi cunoască şi limitele, iar în cazuri justificate să ceară ajutorul, sfatul colegilor mai experimentaţi şi mai pricepuţi.

– Care este provocarea supremă în această profesie?

– Să schimbi atitudinea părinţilor în cazul copiilor cu probleme comportamentale. În acest caz există două tipuri de părinţi: unul îşi cam neglijează copilul, iar celălalt tip este prea temător pentru odrasla lui. Cea din urmă categorie sunt de regulă nişte adulţi de succes, al căror scop prin exagerata îngrijorare este ca şi copilul lor să aibă un parcurs asemănător. Astfel am avut şi pacienţi pe care la vârsta de şase ani încă îi mai hrăneau părinţii cu linguriţa, transmiţând involuntar copilului mesajul că singur nu este în stare să facă nimic, iar viitorul adult nu va avea încredere de sine. În aceste cazuri obişnuiesc să spun că încă nu au tăiat  cordonul ombilical între părinţi şi copil.

– Cum se poate schimba această atitudine?

– Fără menajamente şi sincer: părinţii trebuie puşi faţă în faţă cu faptul că al lor copil se comportă într-un anume mod ca reacţie la atitudinea greşită a părinţilor. Sigur că nu este un proces scurt, de câteva zile, ci părinţii se îndrumă încet spre conştientizarea faptului că un comportament nociv are efect negativ asupra copilului. De regulă părinţii o iau în serios, dar le spun de fiecare dată că scopul meu nu sunt banii, ci să le ofer un ajutor. Evident, cu cât ne întâlnim mai frecvent pentru terapie, cu atât cresc şansele de vindecare, în special dacă pacientul cooperează.

– Reuşeşte psihologul să rămână distant şi să nu se încarce cu problemele pacienţilor?

– Nu este un lucru uşor. Mi se întâmplă des, mergând spre casă de la cabinet, să-mi amintesc brusc o convorbire cu pacientul. Noi prelucrăm în timp informaţiile primite, astfel în subconştient „lucrăm” şi acasă la câte un caz. Există şi situaţii când pacientul vine la psiholog cu o „poveste de camuflaj”, dar undeva îi scapă o vorbă şi după câteva zile ne dăm seama de adevărata cauză, unde necesită ajutor. Apoi de aici se poate clădi o terapie.

– Îmi relataţi vă rog un caz pozitiv din praxisul Dvs., care v-a rămas în memorie?

– Îmi amintesc de cazul unei fetiţe cu autism, cu care făceam exerciţiile foarte perseverent, dar timp de un an nu a avut nici o reacţie, n-a scos o vorbă în timpul şedinţelor de terapie, nu am constatat nici o evoluţie favorabilă. Apoi m-a căutat maică-sa şi mi-a povestit că fetiţa ei face acasă lucruri surprinzătoare. Ea repetă exerciţiile efectuate în urmă cu un an, progresează şi nu uită deloc ce a învăţat la terapii. M-am bucurat mult că am reuşit să o ajut, chiar dacă nu mi-a arătat-o mie personal. 

 

Programeaza-te la Sacalean Florin Marius acum

 

 



Da ne un like pe facebook

Noutati: