Carit-San

Program

Luni - Vineri:

07:00 - 20:00

Adresa

Str. Mihai Viteazul Nr.42

Targu-Mures, Romania

Programari online Vreau sa ma programez

De vorbă cu medicii noștri- partea a 16-a - Székely Dorottya

mai 5, 2017

 Regimul alimentar nu trebuie să fie un chin ci un joc”

 

Deși deocamdată în cadrul instituțiilor sanitare din Tîrgu Mureș specialitatea de dietetician nu este foarte frecventă, Carit San Medical dezminte această tendință. În cadrul policlinicii ambulatorii expertul nutriționist Székely Dorottya îi așteaptă nu doar pe cei care doresc să slăbească dar și pe oricine care ar vrea să învețe ce, cât și cum se recomandă a se consuma. Specialistul adoră gătitul, astfel că a reînnoit rețele vechi secuiești, făcându-le mai sănătoase. Fiecare dintre acestea este deja încercată și funcționează.

 

–  Cum ai ajuns să alegi această profesie?

– Încă din  copilărie ador activitățile din bucătărie și gătesc de la vârsta de 11 ani. În anii de liceu am avut ceva surplus de greutate și nu mă simțeam bine în pielea mea, astfel am ajuns să fac o cură de slăbire. Am încercat majoritatea rețetelor găsite pe internet respectiv am studiat mâncărurile, am calculat caloriile și am știut că nu intenționez să țin regim alimentar permanent toată viața mea, deci am dorit să înțeleg cum e modul de viață sănătos fără chinuri. Din acest motiv m-am înscris la specializarea de dietetician al Universității de Medicină.  

 

 

Este un lucru obișnuit pe meleagurile noastre să apelezi la un dietetician?

– Problema cea mai mare este că necesitatea acestui lucru nu este suficient de recunoscută, și din cauza faptului că vorbim de o specialitate relativ nouă nu dispunem de o experiență profesională vastă și de rezultate științifice. Dincolo de acestea nici medici de alte specialitate nu colaborează în mod frecvent cu specialistul nutriționist. Să nu mai amintim că majoritatea oamenilor asociază imediat dietetica cu cura de slăbire și cu răbdarea de foame deși acest lucru este cât se poate de eronat. Această specialitate ajută, pe lângă pierderea într-o manieră sănătoasă a kilogramelor, la evitarea și la tratarea unor boli și la prevenirea hipertensiunii și al nivelului de colesterol ridicat respectiv al diabetului, a problemelor hepatice și renale.  Putem spune că am avea cu toții nevoie de o vizită la un specialist nutriționist pentru a-i stabili dieta optimă și care să îi acorde o consiliere pentru un mod de viață sănătos, deoarece este important să apelăm la sfatul unui specialist în această chestiune, dieta noastră să nu fie ”recomandată” de către internet sau de către antrenorul nostru personal.

Cine apelează la Dumneavoastră?

– Pacienții mei pot fi împărțiți în două categorii: cei care nu sunt mulțumiți de felul cum arată și care doresc să slăbească câteva kilograme dar am și cazuri rare de cei care doresc să se îngrașe iar în ceea ce privește cealaltă categorie ei ne caută din cauza  diferitelor boli care pot fi tratate cu schimbarea modului de viață și cu slăbire.

Cum se efectuează evaluarea stării unui pacient?

– Înainte evaluez simptomatica pacientului, verific dacă suferă de boli apoi îl întreb despre obiceiurile lui alimentare, după care măsor masa grăsimii și masa musculară la fel și centimetrii. În continuare măsor alimentele corespunzătoare necesarului de energie și întocmesc planuri de alimentație de câte două săptămâni. Este foarte important să recomand pacienților feluri de mâncare care sunt apropiate universului de gusturi astfel încât regimul alimentar să fie perceput ca un fel de joc și nu o suferință. Schimbările cu adevărat spectaculoase pot fi atinse doar dacă relația dintre pacient și dietetician este de lungă durată. Sarcina noastră este aceea de a-i motiva pe clienți și a-i oferi suport în schimbarea modului de viață, obținând astfel rezultate superbe.

Tratarea diverselor tulburări de alimentație – anorexia, bulimia – este de asemenea de datoria dieteticienilor. Ce trebuie să știm despre acestea? La ce vârstă pot apărea, care sunt semnalmentele respectiv modalitățile de vindecare?

– Boala atinge cu precădere fete de 14-20 de ani și din nefericire și în regiunea noastră avem din ce în ce mai multe cazuri de acest gen. Anorexicii refuză mâncarea, dispune de un autocontrol extraordinar în timp ce bulimicii pierd autocontrolul în ceea ce privește mâncarea, poate consuma până la 2000-4000 kilocalorii cu ocazia unei mese ca apoi să vomite forțat. La recuperarea din amândouă dintre aceste boli este indispensabilă implicarea  unui psiholog dar este nevoie și de examinarea de către medici specialiști pentru a preveni formarea anumitelor simptomatici. Sarcina dieteticianului este readucerea organismului pacientului la consumul porțiilor sănătoase și îndrumarea pacientului către perspectiva imaginii fizice corecte.

Care este situația cu regimurile alimentare la modă de pe internet sau din revistele pentru femei? Sunt acestea de un real folos sau mai degrabă induc în eroare?

– Dietele care sunt lipsite de o bază profesională sunt cele mai nocive. Nu se recomandă dieta cu supă de varză ce evită proteinele, nici dieta alcalină de cartofi ori repausul alimentar la fel cum nici dieta bogată în proteine și săracă în carbohidrați sau așa numita dieta de separare de 90 de zile. Deoarece acestea nu au în vedere principiile unui mod de viață sănătos, poate cauza probleme de sănătate grave.

Ce părere are un dietetician despre bucătăria tradițională transilvăneană?

– Dietele mele se bazează pe mâncăruri tradiționale, cu alte cuvinte am elaborat varianta mai sănătoasă a multor rețete tradiționale secuiești. Așadar putem consuma ciorbă de fasole cu ciolan preparată din carnea slabă fără șoric, varză secuiască cu carne de pui sau de porc, tocăniță cu piure de cartofi sau musaca de cartofi. În același timp popularul șnițel vienez poate fi prăjit în ulei de cocos sau chiftele pot fi pregătite la cuptor. Deoarece ador gătitul și  organismul meu este predispus la îngrășare toate aceste rețete sunt deja testate și funcționează.

Pot fi gătite mâncăruri sănătoase și gustoase la un preț accesibil?

– Experiența mea arată că prin dietele mele se pot face economii. Dieta ne educă la cumpărăturile conștiente deoarece nu comandăm meniul zilei, nu consumăm mâncăruri de fast food, în magazine nu luăm orice de pe raft. Pe lângă acestea prescriu același fel principal pentru două zile ca pacientul să nu fie nevoit să gătească în fiecare zi. Din câte văd le place și lor acest gen de mâncare.

Care sunt  cele mai răspândite necredințe legate de alimentație?

– Mulți consideră consumul fructelor seara ca fiind sănătoasă deși nu este, datorită conținutului lor ridicat de zahăr pe deoparte, pe de altă parte fermentează foarte rapid. De aceasta se leagă și concepția greșită a consumului de fructe cea ce iarăși nu are un efect benefic deoarece consumul zilnic recomandat este de 1-2 bucăți. Mulți cred că sărind peste micul dejun o să slăbească: ei bine, prin aceasta obțin tocmai efectul opus deoarece organismul dacă nu primește aliment începe să își facă rezerve, pe de altă parte ni se face așa o foame până la prânz încât consumăm o cantitate mai mare de alimente. O altă necredință este aceea că pe parcursul dietei nu putem consuma o bucată de ciocolată. Consumarea consecutivă și fără o pauză a supei și al felului principal nu se recomandă pe parcursul unei diete pe motiv că este prea solicitant pentru stomac. Este bine dacă între consumarea celor două feluri introducem o pauză de o oră.

Puteți să împărtășiți cu noi câteva sfaturi de dragul vieții sănătoase?

– Se recomandă să se mănânce mai puțin dar de mai multe ori deoarece astfel nu obosim, iar măsura trebuie respectată în orice caz, în timp ce chiar și pe parcursul dietei poate fi o masă pe săptămână când putem mânca orice poftim. Cafeaua consumată dimineața pe stomacul gol nu este sănătoasă datorită adaosului de zahăr și de lapte care cauzează un nivel ridicat al glicemiei, așadar e mai bine să consumăm cafeaua după micul dejun. Pe lângă acestea să încercăm să consumăm uleiuri presate la rece și să evităm în orice caz mâncărurile prăjite în ulei fierbinte.

Puteți să ne dați un caz pozitiv memorabil din practica Dumneavoastră ?

– Am avut nenumărate experiențe pozitive dar aș aminti cazul primului meu pacient care a fost trimis la noi de dr. Simon Alpár și dr. Simon Katalin, care m-au ajutat și în demararea carierei mele. Pacienta, o doamnă a venit la noi având 93 de kilograme cu intenția de a slăbi. Am întocmit pentru ea o dietă și apoi altele noi astfel încât alimentația ei să fie cât se poate de diversificată. Motivația ei principală a fost aceea că la jumătate de an de la începerea dietei trebuia să aibă loc nunta fratelui ei la care vroia să fie cochetă. S-a întâlnit cu fratele ei la nuntă și avea cu 27 de kilograme mai puțin. Transformarea a fost uluitoare, a fost recunoscută cu greu la nuntă chiar și de către fratele ei.

 

 

 

 

Programeaza-te la Székely Dorottya acum

 

 

 



Da ne un like pe facebook

Noutati:

  • De vorbă cu medicii noștri- partea a 19-a - Dr. Constantin Viorelia

    sep 13, 2017

    ”Este un lucru minunat, să urmărești refacerea unui pacient”

    Dr. Constantin Viorelia, neurologul cabinetului de pacienți ambulanți Carit San Medical a intrat doar de câteva săptămâni în echipa de medici a instituției.Lucrând în spital universitar și de urgență s-a întâlnit cu numeroase feluri ale bolilor neurologice, și ..

    Detalii


  • De vorbă cu medicii noștri- partea a 18-a - Csibi Mónika

    iun 2, 2017

    „Cei care apelează la psiholog nu sunt bolnavi”

    Csibi Mónika, psihologul de la cabinetul ambulatoriu al Carit San Medical, a fost întotdeauna interesată de oameni, care îi spuneau mereu că, după discuțiile purtate cu ea s-au simțit mai bine. Consideră important de subliniat faptul că..

    Detalii


  • De vorbă cu medicii noștri- partea a 17-a - Dr. Bara Noémi

    mai 19, 2017

    "Purtăm în noi codurile alergiei încă de la naştere"

    Dr. Bara Noémi iniţial a vrut să se orienteze către cardiologie, totuşi a ales alergologia. Afirmă că este o specialitate relativ nouă, cu multe provocări, foarte interesantă şi din punct de vedere ştiinţific. Medicul specialist de la Carit San Medical ne-a vorbit despre..

    Detalii


    • Pagina 1 din 11 > >>